FC Viitorul II Constanța este singura echipă care a furnizat până acum surpriza în șaisprezecimile Cupei României, ediția 2015-2016. În prima zi de desfășurare a meciurilor acestei competiții, marți, 22 septembrie, gruparea din Liga 3 a învins cu 2-1 pe FC Academica Clinceni din Liga 2. Ilfovenii au condus la pauză în jocul ce a avut loc la Ovidiu, însă jucătorii echipei secunde a lui Gheorghe Hagi au întors rezultatul în partea a doua.
Tot în prima zi, pe lângă FC Academica Clinceni, au mai fost eliminate în timp regulamentar echipele Bucovina Pojorâta și CSM Râmnicu Vâlcea, în timp ce CS Balotești a cedat în prelungiri, iar ACS Berceni și UTA Bătrâna Doamnă au părăsit competiția după loviturile de departajare. Totuși, aceste cinci ultime formații au pierdut în fața unor adversari din ligi superioare.
Revenind la meciul desfășurat pe stadionul Orășenesc din Ovidiu, de la ora 16:30, acesta s-a încheiat cu victoria constănțenilor, scor 2-1. Academica Clinceni a deschis scorul înainte de pauză după o acțiune personală de vreo 30 de metri a lui Benjamin Kuku. Nigerianul de 20 de ani al ilfovenilor a înscris în minutul 41 la colțul lung după ce a pătruns în careu.
Imediat după pauză, în minutul 47, Cicâldău i-a pasat decisiv lui Răzvan Marin, iar acesta l-a învins pe Marinescu cu un șut din 16 metri, pe jos, la colțul lung. Golul decisiv pentru obținerea victoriei și a calificării în optimi de finală a fost marcat de Robert Grecu, din careul mic, cu 12 minute înainte de final, după o pasă decisivă a lui Coman.
FC Viitorul II: Tordai – Rogoza, V. Ghiță, Kilyen, D. Panait – Rz. Marin (cpt.), Nedelcu, Casap – A. Ciobanu (R. Grecu 73), Fl. Coman (Cr. Ene 90), Cicâldău (D. Dumitrescu 90+2)
Antrenor: Cristian Cămui
FC Academica Clinceni: A. Marinescu – G. Matei, Dobrosavlevici, R. Patriche (R. Barbu 57), Vențer – V. Olariu, M. Dragomir (Cr. Matei 46) – V. Budeanu (cpt.)(Antohi 79), Huiban, D. Benzar – Kuku
Antrenor: Laszlo Balint
Ce a declarat tehnicianul Cristian Cămui:
Ce a declarat Răzvan Marin:
Foto și video: Academia Gheorghe Hagi