Somat public să își prezinte demisia de finanțatorul Alina State după înfrângerea de la Becicherecu Mic (scor, 0-1 n.r.), antrenorul principal al FC Hunedoara, Constantin Olariu (foto, 46 ani), s-a conformat neașteptând să fie demis.
La fel a procedat și „secundul” Daniel Haidiner care cel mai probabil își va continua activitatea la Centrul de Copii și Juniori al FC Hunedoara.
Clep asigură interimatul
Astfel, astăzi, înainte de a pleca spre Cluj orașul în care își are domiciliu Constantin Olariu și-a luat rămas bun de la foștii săi elevi și a predat cheile de la mașina și apartamentul de serviciu în care a locuit în Deva.
Altfel, primul antrenament al săptămânii a fost condus de Petre Clep – antrenorul cu portarii de la FC Hunedoara care va asigura interimatul până la numirea unui nou „principal”.
Obiectiv compromis
Constantin Olariu a fost numit antrenor al FC Hunedoara la începutul sezonului 2012-2013 și avea ca obiectiv promovarea în Liga a II-a. Palmaresul lui „Oli” la Hunedoara arată astfel: locul 3 cu 33 puncte în Seria a IV-a a Ligii a III-a – 11 victorii și 5 înfrângeri (0-1 și 0-2 cu FC Caransebeș, 0-3, cu Millenium Giarmata, 2-3 cu Vulturii Lugoj și 0-1 cu Nuova Becicherecu Mic), 23 goluri marcate și 11 primite.
Cu Olariu antrenor FC Hunedoara a fost eliminată din Cupa României ediția 2012-2013 încă din primul joc de echipa „de județ” Aurul Brad (scor 0-2 în Faza a II-a). Lider în C4 este FC Caransebeș cu 40 puncte.
Articol scris de Sami Tamaș