Fără jucători și antrenori, Chindia e în moarte clinică

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 24 Jun. 2014, 14:00 Stiri
Fără jucători și antrenori,** Chindia e în moarte clinică

Ca în fiecare vară, situația de lângă Turnul Chindiei stă pe un butoi cu pulbere. Din 2010, de când echipa a fost înființată, liniște nu a fost decât în primul sezon, la finele căruia Chindia a și promovat în Liga a 2-a. Acum e mai dramatic decât oricând, atâta vreme cât echipa și-a pierdut mare parte din jucători, rămânând cu nouă fotbaliști legitimați.

Antrenorii Silviu Dumitrescu și Sică Bârdeș și-au încheiat și ei angajamentele, dar nu aici este marea problemă, din moment ce, cu ei pe bancă întregul sezon, s-a ratat obiectivul propus de asociați, revenirea în Liga a 2-a. La capitolul finanțe, clubul stă și mai prost: încă nu au fost acoperite datoriile lăsate moștenire din mandatul lui Mihai Trifan, iar fotbaliștii au intrat în vacanță fără a primi salariile pe luna mai.

Mult-așteptata ședință a asociaților, convocată marți la prânz, nu a adus nicio noutate, ba chiar a adâncit prăpastia în care s-a cufundat fotbalul târgoviștean. Din partea Primăriei Târgoviște nu a participat nimeni la discuții, motivarea oficială fiind că lui Gabriel Boriga – desemnat reprezentant în AGA de consilierii locali – i-a încetat mandatul de primar, iar aleșii locali trebuie să se exprime din nou asupra acestui aspect. În aceste condiții, deși în sală s-au aflat Carmen Igescu (reprezentant CJ Dâmbovița), Călin Oros (rector Univ. Valahia) și Mugur Porumbacu (președinte executiv Chindia Târgoviște) nu s-a luat nicio hotărâre, discuțiile fiind amânate pentru lunea viitoare.

Între timp, Consilul Local Municipal ar urma să își desemneze „noul reprezentant”, în ședința de vineri; liga2.ro a aflat, din surse credibile, că alesul consilierilor va fi nimeni altul decât fostul primar Gabriel Boriga, acum consilier personal al primarului interimar Ciprian Prisăcaru!

Reunirea lotului, la jumătatea lui iulie

Cu trei săptămâni înainte de reluarea antrenamentelor, la Târgoviște nu se cunoaște nimic despre bugetul echipei în viitorul sezon și despre disponibilitatea asociaților de a sprijini o nouă încercare de promovare. După ultima etapă a campionatului, s-au purtat discuții de principiu cu câțiva antrenori și fotbaliști, însă în lipsa unor propuneri certe, tratativele au stagnat.

Singurul care mai așteaptă un semnal de la Chindia este fostul stelist Rică Neaga, care a demisionat de la Bradu înaintea ultimei etape, pierdută de Atletic la Fortuna (2-7). „Cel care trebuia să convoace Adunarea Generală era președintele Porumbacu, imediat după finalul campionatului. A trecut aproape o lună până s-a hotărât dânsul”, vorbesc apropiați ai conducerii târgoviștene.

Costin Mihai se visează (iar) președinte

Jurnalistul desemnat în 2013, pentru o lună și jumătate, reprezentant al CJ Dâmbovița în Adunarea Generală țintește postul lui Porumbacu, într-un ultim demers de a pătrunde în structurile clubului. Costin Mihai a încercat să participe la discuțiile de astăzi, însă a fost oprit de gardieni să ajungă în biroul administratorului județului, Alexandru Oprea, locație în care s-a ținut ședința AGA.

Altfel, este ciudat cum Oprea, care nu are nicio calitate oficială la Chindia vorbește în numele clubului, găzduiește ședințe AGA sau chiar organizează conferințe de presă pe tema fotbalului târgoviștean. Vizavi de Costin Mihai, jurnalistul a susținut, nici mai mult, nici mai puțin, decât că a fost chemat la ședință de președintele CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu!!!

Articol scris de Ionuț MARIN

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 24 Jun. 2014, 14:00 Stiri
Pe aceeași temă