Echipa-surpriză din C3 a trecut și
de Chimia Brazi, 1-0 sâmbătă la prânz pe „Eugen Popescu”, în fața
unei asistențe record pentru nivelul ligii a III-a, peste 2.000 de
spectatori. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Ionuț Radu
(57). Chindia – percepută lângă Turn drept salvarea fotbalului
târgoviștean – e condusă de nume grele ale fotbalului românesc,
Gică Popescu și Ion Crăciunescu, ambii implicându-se consistent la
cea mai nouă echipă din peisajul fotbalului dâmbovițean. Fostul
internațional se declară mulțumit de mersul proiectului,
recunoscând totuși că nu se aștepta la un asemenea parcurs încă din
prima jumătate de campionat.
Domnule Popescu,
atmosferă de Liga I la Târgoviște… Chindia a trecut cu bine și
peste meciul cu Brazi. Cum vi s-a părut
derby-ul?
O problemă am rezolvat-o, cu atmosfera. Rămâne să rezolvăm și cu
fotbalul (râde). Cred că avem un parcurs cum nici nu am sperat…
Nu am crezut că vom ajunge să avem, aproape de finalul turului,
cinci etape avans față de locul secund. A fost o victorie
importantă, chiar dacă nu am făcut un meci foarte bun. Au fost și
momente în care Chimia a dominat. În fotbal, pragmatismul este
foarte important. Ne-am dorit victoria, și am obținut-o.
A fost Chimia cel mai
dificil adversar al Chindiei de până acum?
Cred că da.. Pentru mine, fiecare meci e la fel de important.
Meciul de sâmbătă a avut totuși o miză specială. În ipoteza unui
succes ne distanțam la cinci puncte față de Chimia Brazi, lucru
care s-a și întâmplat. Mai e foarte mult de jucat, trebuie să fim
foarte atenți să menținem această diferență și chiar să o mărim.
Sunt convins că băieții înțeleg acest lucru.
Chindia a adunat cinci
victorii consecutive…
Sunt puncte foarte importante, dar cifrele trebuie să le uităm
repede. Vine un meci foarte greu, la Filipești, la fel de dificil
precum cel cu Brazi. Principiul meu e că cel mai important meci e
cel care vine.
Ce amintiri păstrați de
la Târgoviște?
Rețin că o singură dată am jucat pe acest stadion. Se întâmpla în
urmă cu două decenii și jumătate, într-un meci de Cupa României
dintre Universitatea și Victoria București (n.r pierdut de
Universitatea Craiova). Când mă gândesc ce trecut fotbalistic are
Târgoviștea, îmi spun că era nedrept ca acest oraș să nu aibă nici
măcar o echipă bună de Liga a III-a. De la Târgoviște au plecat
jucători mari în fotbalul mar,e precum Gicu Dumitrașcu sau Cornel
Dinu. Acest proiect – Chindia Târgoviște – l-am întocmit pe termen
lung. Speram să ajungem pe primul loc, la promovare, după două-trei
sezoane. Iată că rezultatele muncii se văd mai devreme.
Care ar fi atu-ul
principal al Chindiei în lupta pentru Liga a
II-a?
Cred că forța de grup. Asta a fost și intenția noastră, a mea și a
domnului Crăciunescu, atunci când am decis să ne implicăm la
Târgoviște. Să formăm un grup puternic, capabil, o echipă
adevărată. Merite deosebite au autoritățile locale, pentru
investițiile care se fac la Târgoviște. Dacă se va continua la
acest nivel, va fi excelent pentru fotbalul târgoviștean.
Publicul de la
Târgoviște?
Extraordinar. Rezultatele au readus oamenii la stadion. E normal,
Chindia e pe primul loc. Să sperăm că vor fi alături de noi și în
momentele mai grele. Nu s-a născut echipa care să nu cunoască
înfrângerea.
27
de puncte a strâns Chindia Târgoviște în C3
2.000
de oameni au fost în tribune la meciul Chindiei cu Brazi, 1-0
Articol scris de Ionuț
MARIN