Dorin Goian (38 de ani, 1,94, 60 de selecții și 5 goluri în prima reprezentativă) trage tare pe banca echipei Bucovina Rădăuți, alături de fostul coleg și mereu prieten Daniel Bălan. Într-o intervenție la ProSport LIVE, „Goe” și-a expus crezul său în cariera de antrenor și a mărturisit care e partitura pe care o prezintă elevilor săi, înaintea partidelor din Seria 1 a Ligii 3.
„E greu să ne batem la promovare, Oțelul și Gloria Buzău merg cap la cap, sunt două echipe foarte bune, cu jucători cu mare experiență. Au condiții cu mult mai bune, dar au mers cap la cap până acum. Faptul că nu s-au încurcat deloc până acum… Asta spune multe despre forța lor”, a demarat fostul component al Stelei, semifinalistă, în 2006, în Cupa UEFA.
Alături de fostul fundaș dreapta din Ghencea, Daniel Bălan, principalul de la Bucovina pune pe roate un mecanism foarte interesant și se hrănește cu agitația și cu provocările din Liga 3.
„Chiar dacă noi, la început, n-am avut obiectiv promovarea din parte conducerii, vă spun sincer că sunt un antrenor căruia tot timpul i-a plăcut să câștige. Vreau să câștig și să mă bat la promovare. Dacă se mai încurcau și celelate două echipe și eram la o diferență mai mică, poate în retur mai făceam două-trei achiziții și ne puteam propune mai multe pentru retur. Le-am spus jucătorilor că trebuie să fim în față, nu mă interesează partea a doua a clasamentului. Pentru mine în fiecare sâmbătă e o finală și vreau să câștigăm”, a încheiat Dorin Goian, la ProSport LIVE.
Antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan, Bucovina se află pe locul 4 în Seria 1 din Liga a 3-a, cu 25 de puncte adunate în 12 meciuri jucate în 13 etape. Lider este SCM Gloria Buzău (35 pct.), însă are un meci în plus disputat, urmată de SC Oțelul Galați (32) și Știința Miroslava (28).
60 de meciuri în naționala României a adunat Dorin Goian. Fotbalistul care a jucat la Euro 2008 a marcat de cinci ori pentru tricolori