Vicepreședintele echipei Jiul, George Boboc, spune că șansele „minerilor” al promovarea în Liga a II-a s-au diminuat considerabil, după cele trei înfrângeri suferite, pe teren propriu.
„Lipsa jocurilor amicale și faptul că ne-am strâns cu câteva zile înainte de începerea campionatului sunt câteva din motivele pentru care jucătorii nu se regăsesc. Este foarte clar că șansele noastre la promovare s-au diminuat considerabil, dar sperăm”, spune oficialul care mai recunoaște că Jiul nu se poate acomoda cu eșaloanele inferioare. „Și Divizia Județeană a fost un șoc pentru noi, dar și Liga a III-a este tot un șoc. Adevărul că am fost obișnuiți numai cu liga a doua sau prima, dar vom trece noi și peste asta”, a declarat Boboc.
O parte dintre jucătorii Jiului au fost sancționați financiar pentru faptul că nu au respectat indicațiile antrenorului în meciul pierdut pe teren propriu cu FC Caransebeș.
„Pe vremea lui Cozma aveam cele mai mari prime din istoria fotbalului românesc”
Locul echipei Jiul în eșalonul al treilea nu li se potrivește nicicum „minerilor” obișnuiți cu eșaloane superioare și cu jucători de super clasă.
Palmaresul petroșenenilor este legat de prima divizie, dar și de jucători de națională. Daniel Huza, antrenor la Jiul II își amintește cu nostalgie de vremurile în care la Petroșani Steaua și Dinamo reînvățau alfabetul fotbalului.
„Pe vremea mea fotbalul se juca din plăcere. Mă fascina fotbalul numai când îl priveam la televizor. Primul salariu din fotbal l-am luat la 19 ani la Jiul, când mi-am permis să îmi cumpăr și prima pereche de ghete”, își amintește cel care a evoluat la echipele Jiul, Farul Constanța și CSM Reșița adunând 118 de meciuri în Liga I și 220 de partide în Liga a II-a. „Pe vremea mea nu aveam acces la atâtea informații cum au jucătorii, de azi, dar nici nu exista atâta indiferență. Acum jucătorul când termină antrenamentul pleacă repede de la stadion cu gândul în altă parte, pe când noi respiram prin fotbal. Jiul a avut cea mai glorioasă perioadă sub Miron Cozma, atunci când aveam și cele mai mari prime din istoria fotbalului. Aveam 500 de mărci pentru punct și 1.500 de mărci la victorie. Cei drept ne-a și creat cele mai bune condiții avute vreodată de Jiul Petroșani. Ne motiva financiar indiferent că jucam cu Steaua sau Oțelul Galați”, spune Daniel Huza, a cărui atenție este îndreptată spre copiii pe care îi are la Jiul II.
Articol scris de Loredana Juglea