Deva schimbă antrenorul cu șase etape înainte de finalul sezonul. Ousmane N’Doye îi ia locul lui Viorel Tănase. EXCLUSIV | Reacția conducerii

Marius ANGHEL 19 Apr. 2017, 13:39 Stiri

Ousmane N’Doye a devenit antrenor… cel puțin pentru o etapă. Fotbalistul senegalez, ajuns la 39 de ani, se pregătește de o carieră în antrenorat. N’Doye va asigura interimatul la CNS Cetate Deva, club din Liga 3 pentru care încă evoluează ca și jucător. Gruparea hunedoreană l-a demis astăzi pe antrenorul principal Viorel Tănase după ce la finalul săptămânii trecute echipa a pierdut jocul din deplasare de la Ripensia Timișoara (scor 4-1) și s-a distanțat de obiectivul promovării.

Cristi Bobar, președintele clubului din Deva, a declarat că deocamdată N’Doye va sta pe bancă doar la meciul din etapa următoare, acasă cu CSM Școlar Reșița, și în funcție de rezultatul acestui joc în fața celei de-a doua clasate se va lua o decizie. N’Doye va pregăti echipa alături de Petre Clep, antrenorul cu portarii.

„El e noul antrenor și se ocupă începând de astăzi de pregătirea jucătorilor noștri deocamdată doar meciul din această etapă. Nu mai avea rost să căutăm pe altcineva pentru că el îi cunoaște pe toți foarte bine, era un vis mai vechi de-al lui și cred că are calitățile necesare unui bun antrenor. Vom vedea în funcție de ce se va întâmpla la această partidă ce viitor vom avea”, a declarat Cristi Bobar pentru ProSport.

„CNS Cetate Deva și antrenorul Viorel Tănase au ajuns la o înțelegere amiabilă privind încetarea colaborării! Îi mulțumim domnului Tănase și secundului său, Tudorel Pelin, pentru tot ceea ce au realizat la Deva și le dorim mult succes încontinuare! De asemenea, vrem să-i urăm bun venit în funcția de antrenor principal (interimar) lui Ousmane N’Doye, care va debuta în noul rol în dificilul meci de vineri, cu CSM Școlar Reșița!”, e anunțul postat de clubul devean pe pagina sa de facebook.

Fostul jucător al lui Dinamo va pregăti și o grupă de juniori a clubului din Deva, însă principala sa responsabilitate va fi prima echipă al cărei obiectiv este promovarea în liga secundă.

10 goluri are înscrise Ousmane N’Doye pentru CNS Cetate Deva în acest sezon al Ligii 3, însă senegalezul are mai puține meciuri jucate decât goluri pentru Deva.

Cu șase etape înainte de finalul sezonului în Seria a 4-a a Ligii 3, CNS Cetate Deva ocupă locul cinci în clasament, cu 34 de puncte. Lider, cu 40 de puncte, este Național Sebiș, iar șanse la promovare mai au și CSM Școlar Reșița (39 pct.), Industria Galda (39 pct.) și Ripensia Timișoara (37 pct.).

Foto: Lucian DANCIU

Marius ANGHEL 19 Apr. 2017, 13:39 Stiri
Pe aceeași temă