O singură victorie, și aceea la masa verde, avea Millenium Giarmata înaintea meciului cu UTA Bătrâna Doamnă. La debutul lui Rică Neaga pe banca timișenilor, aceștia le-au făcut viață grea arădenilor și se pot lăuda că au patru puncte din șase posibile în fața actualului lider al Seriei a IVa a Ligii 3.
La conferința de presă de după meci era așteptat Neaga, care figura ca antrenor principal în raportul de joc și s-a comportat ca atare. Dar în fața presei a apărut vechiul antrenor, Călin Cojocaru, despre care s-a spus că a trecut în funcția de director sportiv. „Noi avem strategia noastră”, a explicat Cojocaru, primind replica de la un hâtru care stătea undeva de pe culoar: „Am observat!”
„Un meci bun, cu o echipă bună. Eram după o serie de eșecuri, sosirea lui Rică a fost de bun augur, băieții s-au mobilizat. Am marcat repede, din păcate am și primit foarte repede gol, după ce am început puțin mai slab repriza a doua. Pe parcurs am reușit, să revenim”, sună rezumatul lui Cojocaru.
Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Musca