Nou promovata din Podgorie și-a păstrat cadența și cu ocazia partidei oficiale de miercuri seara. În cadrul turului trei al Cupei României, pâncotanii au trecut cu 3-1 de Flacăra Făget, formație cu care au remizat în amical la finalul săptămânii trecute și un moral cât se poate de bun înainte de testul de lux cu Dinamo.
„Șoimii” au controlat destul de clar ostilitățile și chiar dacă la mijlocul reprizei secunde timișenii s-au apropiat la un gol diferență, nu s-a pus niciun moment problema formației calificate. În mare, Dan Cuedan s-a declarat mulțumit de elevii săi: „Mai avem de lucru până la prima etapă. Blocul funcțional nu merge așa cum ar trebui, mai avem probleme în a recupera balonul pe faza a doua, dar sunt mulțumit că jucătorii mei au cultură fotbalistică. Tocmai de aceea au atutidinea corectă la antrenamente și jocuri, dau dovadă de seriozitate, iar rezultatele nu au cum să nu ne răsplătească. Mă bucur că mergem mai departe în Cupă, o competiție pe care o respectăm și vrem să o onorăm cât mai mult posibil”.
Contra Făgetului, tehnicianul „șoimilor” nu a putut conta pe Alin Mihai, care are o probemă la genunchiul drept și a mers pe mâna a patru fotbaliști sub 21 de ani: Ruja, Uibariu, Filimon și Leucuța. Din postura de atacant, acesta din urmă a și marcat unul dintre golurile Pâncotei, dar Cuedan spune că se așteaptă mai mult de la tinerii săi: „Toți pot mai mult, aștept să arate asta și pe teren”.
Sursa: Sport Arad