Liderul seriei întâlnește astăzi, pe stadionul „1 Mai”, formația
Ghecon Lăpușata, într-o partidă în care elevii antrenorului Marius
Popa sunt favoriți la obținerea victoriei.
Etapa de debut a returului Ligii a III-a aduce echipei Clubului
Sportiv Municipal un adversar aflat în ultima parte a clasamentului
seriei. Cu șanse majorate de a face saltul în eșalonul superior
după deciziile FRF din pauza competițională, slătinenii vor să ia
un start bun în această primăvară, obținând trei puncte în disputa
cu Ghecon Lăpușata. „Principalul” celor de la CSM, Marius Popa,
așteaptă ca fotbaliștii aflați sub comanda sa să nu se împiedice de
formația vâlceană.
„Când ești pe primul loc, e normal să fie presiune în
plus, pentru că nu-ți permiți niciun pas greșit. Prima etapă e la
fel de importantă ca toate celelalte, însă există tracul reluării
campionatului, pentru că a trecut mult timp de la ultimele jocuri
oficiale. Teoretic, n-ar trebui să avem probleme cu Lăpușata, dar
practica a arătat că lucrurile pot sta și altfel pe teren. Trebuie
să câștigăm meciul”, a declarat Popa, care pentru
această întâlnire nu va putea conta pe serviciile lui Bogdan
Ciugulea, aflat într-o perioadă de recuperare după accidentarea
suferită în iarnă.
„În afară de el, tot lotul este valid. În meciurile
amicale, jucătorii nou-veniți s-au prezentat bine, dar e altceva în
cele oficiale. Oricum, eu cred că vor confirma”, a
mai spus Marius Popa.
Partida dintre CSM Slatina și Ghecon Lăpușata se va desfășura cu
începere de la ora 15.00 și va fi arbitrată de o brigadă având
următoarea alcătuire: Constantin Miruță (Alexandria) – la centru,
Ionuț Bobe (Videle) și Cătălina Nan (Alexandria) – asistenți.
Observatorii meciului sunt Aurelian Alecsandrescu și Marcel
Paraschiv (ambii din București).
sursa: Gazeta Nouă