În proporție de 99%, din returul prezentei ediții a eșalonului trei, Aradul va avea patru reprezentante. În seria a V-a, lângă Național Sebiș și șoimii Pâncota va apărea și Crișul Chișineu Chișineu, care va lua locul în competiție a Europei Alba Iulia. Cele două părți au negociat față în față sâmbătă după-amiază, iar Karoly Gombos a dat undă verde întocmirii actelor. De asta s-a ocupat un notar din Cetatea Unirii, iar semnăturile s-au dau ieri seară.
Prin urmare, de astăzi, va începe oficial aventura Crișului în eșalonul trei cu un prim antrenament în noua formulă. Lucian Ciba și Gheorghe Vânătoru au decis să păstreze în lot zece fotbaliști din actualul lot, la care se adăugă șapte fotbaliști care au apărat culorile Europei Alba Iulia în tur și alți doi „stranieri”. De la gruparea de la Drâmbar vor sosi portarul Burdun, fundașul Andrea, mijlocașii Circov, Hârciagă, Apetri și Issa și atacantul Munteanu. Dar, „garnitura” va fi completată și cu doi fotbaliști care s-au despărțit recent de două prim divizionare. Fundașul dreapta Condrea vine de la Astra Ploiești, iar atacantul Bucur de la Pandurii Târgu Jiu.
Între timp, conducerea clubului de pe malul Crișului Alb a trimis o adresă la Federația Română de Fotbal pentru a veni ca o comisie de specialitate să omologheze terenul din Chișineu Criș până la ora derby-ului de pe 15 martie cu Național Sebiș. În prima rundă a returului, noua diviziionară a treia se va deplasa la Satu Mare, pentru disputa cu Olimpia.
Sursa: Sport Arad