După 12 sezoane la Bistrița, cu începere din 1998, Cristian Coroian și-a reziliat actele cu echipa „vampirilor”. Cel mai bun marcator al Gloriei în Liga I, cu 62 de goluri pentru „alb-albaștri”, a încheiat conturile cu trupa lui Tata Jean. „Coro” a fost principal la satelitul echipei în retur după ce în prealabil fusese second la prima echipă, alături de Manea în turul campionatului. Cristi e decis să-și continue cariera de antrenor decis fiind să nu mai joace.
„Nu mai avea rost. Am început cariera de antrenor și vreau să o duc mai departe. Am plecat de la Bistrița pentru că echipa a II-a a clubului s-a desființat, din rațiuni financiare. Le înțeleg, e decizia clubului, de acum o iau pe drumul meu. Au fost mai bine de 12 ani foarte frumoși la Bistrița și vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat cât am fost acolo. Cred că am pus și eu un pic umărul la rezultatele notabile ale echipei din ultimii ani”, spune Coroian, care admite că e în negocieri să revină în iarbă ca principal.
„Da, am avut unele discuții, dar mai e ceva până să și apară ceva scris. Nu sunt un antrenor scump știu că mai întâi trebuie să ofer și apoi să am pretenții. Vreau să muncesc, de asta mă documentez serios de aproape 1 an, nu pot sta deoparte de fotbal. Țin prea mult la el ca să fac altceva. Pur și simplu nu mă văd în altă parte”, spune „Coro”.
Articol scris de Cristian CUCOLAȘ