În seria a 6-a din eșalonul secund, lupta la promovare părea
deja tranșată. Primele două formații, FC Maramureș și SESO Câmpia
Turzii, conduc detașat clasamentul, la 13, respectiv 10 lungimi de
a treia poziție, însă datorită faptului că formația maramureșeană a
trecut printr-o fuziune, aceasta nu are drept de promovare, fapt
anunțat oficial și de FRF.
Prin urmare, privind clasamentul, situația pare clară, SESO fiind
echipa deja promovată. Situația nu este însă pe atât de simplă
precum pare. Lucian Cotora, președintele lui FC Cisnădie, spune că
nici formația din Câmpia Turzii nu ar trebui să aibă drept de
promovare, situația acestei formații fiind, după spusele sale,
identică cu cea a lui FC Maramureș. Cu toate acestea, SESO nu se
află pe lista emisă de FRF a echipelor ce nu au drept de
promovare.
„FC Maramureș Baia Mare se află pe acea listă de când
FRF a hotărât ca echipele ce au efectuat fuziuni sau comasări să nu
poată promova. SESO este exact în aceeași situație ca Baia Mare. În
2008 au cumpărat titlul de la Atletic Sibiu, au evoluat în Liga a
doua, însă nu au îndeplinit baremul si ar fi trebuit să joace în
Liga a treia cu un minus de 13 puncte. Atunci, adică în 2009, s-au
unit cu SESO Iara, nu știu exact dacă prin fuziune sau prin
comasare, și au început sezonul de la 0, jucând de atunci cu numele
de SESO Câmpia Turzii. Nu mi se pare normal, ar trebui ca
regulamentul să se aplice la fel pentru toată lumea, scrie clar că
echipele care au făcut fuziuni sau comasări în ultimii 3 ani nu au
drept de promovare. La ei e valabilă și cea din 2008, dar și cea
din 2009. Noi încercăm să obținem locul 3, iar după aceea vom vedea
ce se va decide. Am făcut memorie la FRF de mai multe luni, trebuia
să ne dea un răspuns, însă a tot fost amânat”, a spus
Lucian Cotora.
Acesta s-a arătat nemulțumit și de faptul că trebuie să joace
meciuri cu Zlatna, formația care nu a fost programată la 3 partide
în această primăvară.
„Faptul că vom juca meciul cu Zlatna mi se pare o altă
anomalie. Regulamentul spune clar că odată ce o echipă nu este
programată la două meciuri în timpul aceluiași sezon, este exclusă
din competiție. Noi ne vom prezenta și vom juca partida, facem cum
spune federația, însă vrem să atragem atenția, sunt lucruri care nu
cred că au ajuns la urechea lui Mircea Sandu” a mai
declarat Cotora.
Nădășan:
„FRF a aprobat schimbările”
„Fără doar Și poate, Seso are dreptul să promoveze, iar
speculațiile apărute atât în presa centrală cât și în cea locală,
nu au o bază și un temei legal. Avem toate actele justificative
prin care putem demonstra că suntem în regulă, nu cum încearcă unii
și alții să ne denigreze,, a declarat Gheorghe
Irimieș, principalul finanțator acelor de la Seso Câmpia
Turzii
,,În anul 2000, Clubul Concordia Sibiu a fost afiliat
la FRF. În anul 2005, s-a schimbat denumirea clubului din Concordia
în Atletic Sibiu, odată cu schimbarea componenței membrilor
fondatori și a Consiliului Director. În vara anului 2007, FC Seso a
preluat activele și pasivele clubului Atletic Sibiu, schimbându-se
totodată și locația în Iara, județul Cluj, clubul FC Seso
funcționând în baza numărului de înregistrare fiscală eliberat pe
clubul Atletic Sibiu. În vara 2009, conform Hotărârii Adunării
Generale s-a schimbat locul de funcționare a clubului în municipiul
Câmpia Turzii, str. Aurel Vlaicu nr. 39, evoluând în liga a III-a
seria 6, sub denumirea de FC SESO Câmpia Turzii. Pentru schimbările
făcute atât în 2007 cât și în 2009 s-a obținut acordul Federației
Române de Fotbal, cât și a Ministerului Justiției”, a
specificat Melian Nădășan, administratorul delegat al clubului FC
Seso Câmpia Turzii.
Articol scris de Mihai
CINPOERU și Ioan ARION