Chindia Târgoviște a trecut cu bine
și peste deplasarea de la Domnești, victorie cu 1-0, unicul gol al
întâlnirii fiind marcat de Bobi Verdeș, din penalty (77). Oaspeții
au evoluat în inferioritate numerică din minutul 36, Gheorghe Badea
fiind eliminat pentru un presupus fault la Niculae.
Maniera de arbitraj a brigăzii
conduse de Marius Bocăneală a scandalizat întreaga delegație a
dâmbovițenilor. Meciul în sine nu a fost unul spectaculos, gazdele
atacând haotic poarta lui Perianu, prima și singura ocazie a
Domneștiului venind în prelungirile reprizei a doua!
Târgoviștea a gestionat foarte bine
jocul, mai ales după eliminarea lui Badea, oamenii lui Costel Pană
demonstrând că au venit hotărâți să obțină toate punctele la
Domnești. În tribuna oficială a stadionului s-au aflat Gică Popescu
și Ion Crăciunescu, președintele onorific, respectiv executiv, al
grupării târgoviștene.
100 de suporteri de
la Târgoviște!
Chindia a fost susținută de peste o
sută de suporteri, veniți la Domnești cu două autocare, dar și cu
câteva mașini personale. Fanii târgoviștenilor – dotați cu zeci de
steaguri, șepci și geci în culorile clubului – au cântat pe toată
durata meciului, dominând clar fondul sonor al micuței arene
comunale. „Suporterii au fost la nivelul unei echipe de
Liga I. Le mulțumim, fără ei ne-ar fi fost mult mai
greu”, a vorbit la finalul meciului Sorin Rădoi,
fundașul de fier al Chindiei. „O echipă a Târgoviștei
n-a mai avut o asemenea galerie de aproape 10 ani. Suporterii s-au
comportat extraordinar”, a completat Dragoș Pătru. Și
gazdele au fost încurajate de aproximativ 20 de persoane, care de
multe ori și-au dat în petec, înjurând fără niciun motiv echipa și
fanii din Târgoviște.
Show
Rădulescu!
Antrenorul-jucător al Domneștiului
a făcut spectacol – din păcate unul negativ – în meciul cu Chindia
Târgoviște. Rădulescu a înjurat ca la ușa cortului, a intrat pe
gazon de fiecare dată când a avut ceva de imputat brigăzii de
arbitri și și-a admonestat violent proprii jucători. „A
fost penalty. Să dea penalty, să dea penalty !!”, a
urlat fostul jucător al Petrolului minute în șir în prima repriză,
la o fază la care doar el văzuse 11m pentru Domnești !
OTV a făcut
legea!
Partida de la Domnești a fost
preluată integral și de postul de televiziune OTV, ai cărui
angajați au pretins exclusivitate pentru locurile rezervate
cameramanilor în micuța tribună. Echipa postului Târgoviște TV a
fost amenințată și alungară cu ajutorul forțelor de ordine din
sectorul rezervat presei ! „E incredibil ce se
întâmplă”, au murmurat oficialii Chindiei.
„Nu am pățit nicăieri așa ceva, nici la meciurile din
județ. Au trimis scutierii să mă salte și să mă ducă într-un colț
al tribunei”, ne-a declarat Ciprian Rusa, cameraman
al postului TTV.
Amical cu
Dinamo!
Chindia Târgoviște va susține un
meci de pregătire cu Dinamo, marți de la ora 15.00, pe stadionul
Eugen Popescu. La sfârșitul săptămânii, oamenii lui Costel Pană vor
da piept, tot pe teren propriu, cu Chimia Brazi, principala
contracandidată la promovare.
Zotic s-a făcut de
râs!
Dacă Chindia a obținut trei puncte
extrem de importante în deplasarea de la Domnești, cealaltă
dâmbovițeană care reprezintă – cel puțin teoretic – municipiul
Târgoviște, s-a făcut de râs la Filipești de Pădure. FCM Târgoviște
a pierdut la scor de neprezentare disputa cu prahovenii.
„După 1-7 cu Chindia la juniori, Zotic a retras
echipele din campionat. Poate după umilința de la Filipești va
retrage și echipa de seniori”, s-au amuzat fanii
Chindiei la întoarcerea de la Domnești.
„Echipa s-a mișcat mai bine în
repriza a doua. Victoria cu Domnești e una foarte
importantă” – Costel Pană, antrenor Chindia
Târgoviște
„Suporterii noștri s-au
comportat exemplar. Am avut vineri o galerie de Liga
I” – Sorin Rădoi, Chindia Târgoviște
24
de puncte a strâns Chindia în 10 etape din Liga a III-a
Articol scris de Ionuț
MARIN