Jucătorii echipei Chindia Târgoviște, nou-promovată în Liga 2 din Seria a III-a a Ligii 3, vor avea parte de vacanță aproximativ o lună. Tehnicianul Nicolae Croitoru le-a dat, miercuri, liber elevilor săi, pe care îi așteaptă la pregătirea noului sezon de pe 6 iulie, la stadionul „Eugen Popescu”.
Chindia va avea parte de un campionat greu în eșalonul secund, competiție care încă nu se știe în ce formă va începe, și pentru a rezista are nevoie de transferuri. Până la aducerea unor noi jucători, conducătorii echipei dâmbovițene vor să prelungească contractele fotbaliștilor din lot. Conform DBSport, primi pe această listă sunt Dragoș Pătru, Răzvan Dobre și Marian Vătavu, cărora le expiră angajamentele pe 30 iunie. „Veteranii” și-au dat deja acordul verbal: „Mă simt bine și vreau să mai joc, mai ales că nivelul campionatului se anunță ridicat”, a spus căpitanul Dragoș Pătru pentru sursa citată.
„Era normal să așteptăm finalul campionatului și apoi să discutăm. Noi le vom propune prelungirea contractelor pe încă un sezon”, a confirmat președintele Chindiei, Marcel Ghergu.
Altfel, după reunirea de pe 6 iunie, Chindia va susține două stagii de pregătire în țară. Primul va avea loc la campusul Universității Valahia, iar al doilea într-o stațiune montană nestabilită încă.
CITEȘTE și: Chindia continuă cu aceeași antrenori și în Liga 2. Târgoviștenii vor să mărească capacitatea stadionului
Foto: AFC Chindia Târgoviște