Chindia Târgoviște a urcat pe primul loc în C6 după victoria de sâmbătă cu FC Păpăuți, 3-0 pe stadionul „Eugen Popescu”, prin golurile înscrise de Călin (45), Ghiță (52) și Grigore (90+2). Târgoviștenii au profitat de semieșecul celor de la SCM Pitești, 2-2 acasă cu Conpet, și s-au instalat în fruntea seriei, chiar din debutul mini-returului.
Dacă în teren nu au fost probleme, gazdele etalând un joc consistent, totuși cu multe ratări, mai ales în repriza a doua, conducerea clubului ar trebui să încaseze doar bile negre pentru atitudinea în relația cu mass-media la primul meci oficial din 2014. Concret, la Târgoviște nu s-a mai ținut obișnuita conferință de presă de după jocuri, iar fotbaliștilor li s-a interzis să discute cu jurnaliștii. „Președintele Porumbacu a transmis că nu se face nicio conferință”, a explicat, vizibil stânjenit, ofițerul de presă al clubului, Mădălin Răducu.
Pătru & co. au fost bulversați de scandalul de la finalul meciului. „Nu ni se dă voie să vorbim cu voi. Nu știm de ce, noi nu am greșit cu nimic”, s-au plâns jucătorii Chindiei.
Porumbacu pe făraș?
Președintele FC Chindia Târgoviște, Mugur Porumbacu, a încheiat dialogul civilizat cu presa locală dâmbovițeană de o săptămână, mai precis dinaintea ședinței AGA în care a avut de prezentat, în fața asociaților, raportul de activitate pentru perioada august 2013 – februarie 2014. La mijloc a apărut și cazul Cherchez, fotbalistul fiind plimbat în ultimele luni pe traseul seniori-juniori-Dinamo-seniori, după bunul plac al conducerii și antrenorilor.
Joi a avut loc o conferință de presă în care Porumbacu a dat primele semne de slăbiciune, nefiind capabil să explice motivele care au stat la baza excluderii mijlocașului de 23 de ani din lotul echipei mari. Au urmat două zile în care șeful Chindiei Târgoviște – grupare susținută aproape exclusiv cu bani de la autorități – nu a mai răspuns la telefon, și refuzul de sâmbătă de a organiza întâlnirea cu presa prevăzută de altfel de ROAF.
Roșu la față, Porumbacu a traversat grăbit gazonul și s-a refugiat într-unul dintre birourile de sub tribuna I până când ziariștii au părăsit stadionul. Pe surse, liga2.ro a aflat că șeful Chindiei n-ar fi ieșit tocmai bine din întâlnirea cu asociații, care i-ar fi adus mai multe reproșuri grave.
Nu-i vrea pe Dumitrescu și Bârdeș
Porumbacu i-a
Două exemple sunt grăitoare în acest sens: la petrecerea cu suporterii, de la sfârșitul lui 2013, președintele nu i-a invitat pe antrenori, fiind preocupat, în schimb, de invitațiile adresate asociaților. Joi, înainte de Păpăuți, la prima conferință de presă din 2014, nu a fost prezent Silviu Dumitrescu, președintele invocând motive puerile. „E certat cu o anumită parte din presă și nu a vrut să vină”. În realitate, lui Dumitrescu nici măcar nu i s-a propus să vină la întâlnirea cu ziariștii.
Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Liviu Dobre (sportdambovitean.ro)