Cherchez, exclus din lot după egalul cu FCM Târgoviște

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 20 Nov. 2013, 16:11 Actualizat: 20 Nov. 2013, 20:21 Stiri
Cherchez, exclus din lot  după egalul cu FCM Târgoviște

Jucătorul Chindiei, Cristi Cherchez, a fost exclus din lot după egalul de vineri cu FCM Târgoviște (1-1), de pe teren propriu. Acesta se va antrena pentru o perioadă nelimitată cu juniorii A ai clubului.

Decizia conducerii tehnice a târgoviștenilor a fost luată din cauza prestațiilor mai slabe ale atacantului, întocmindu-se un referat care va urma să fie analizat de Consiliul Director. Ceilalți componenți ai echipei au fost avertizați că vor fi penalizați financiar dacă nu-și vor schimba atitudinea și nu vor juca la potențial maxim. De altfel li s-a comunicat că în partida cu Atletic Bradu nu este acceptat alt rezultat în afara victoriei.

„Suspendarea lui Cherchez a survenit datorită prestațiilor  foarte slabe din ultimele meciuri și a lipsei de caracter pe care a arătat-o în ultima perioadă. El este un jucător valoros, plin de talent, dar care duce lipsă de bun simț. Îmi pare rău pentru el, dar pentru a  ajunge un jucător important trebuie să-și schimbe temperamentul.”, a declarat președintele Chindiei, Mugur Porumbacu, pentru sportdambovitean.ro

Cherchez se află la a doua excludere din lot în ultimii doi ani, după ce a pățit același lucru și în mandatului lui Eusebiu Tudor, când echipa era în Liga 2.

Articol scris de Adrian ALBU
Foto: Marius TUDOR

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 20 Nov. 2013, 16:11 Actualizat: 20 Nov. 2013, 20:21 Stiri
Pe aceeași temă