Cadoul de Paște al lui Iacob

25 Apr. 2011, 10:38 Stiri

În Sâmbăta Mare, centralul Ionuț Iacob din Slobozia a schimbat
soarta meciului Phoenix Ulmu – CS Tunari după o gafă impardonabilă
în minutul 16. Zoicaș centrează în fața porții adverse, Vieru vrea
să prindă, dar mingea mușcă pământul și îl lovește în piept sărind
apoi în față și apoi lovind în tibie un fundaș al gazdelor venit în
fugă spre propria poartă. Balonul ricoșează spre buturile lui Vieru
și acesta îl prinde cu siguranță. Însă, spre stupoarea tuturor,
inclusiv a oaspeților, centralul acordă lovitură indirectă pentru
Tunari!

Oaspeții execută inteligent și Bonciulescu deschide scorul: 1-0
pentru Tunari. A fost momentul în care s-a schimbat soarta
meciului, ilfovenii primind un cadou nesperat cu atât mai mult cu
cât veniseră la acest meci cu o formulă încropită din cauza
absențelor la nivelul jucătorilor Under 21. Fără acest gol
timpuriu, alta ar fi fost soarta meciului în condițiile în care
călărășenii au atacat în valuri la poarta lui Micu, dar nu au știut
să profite de prestația modestă a acestuia și de improvizația de pe
stânga apărării adverse, unde în repetate rânduri Cioc a fost lăsat
liber de Bonciulescu.

Ciparidis, de la înger la
demon

După ce le-a adus șase puncte în ultimele două meciuri de acasă
din postura de rezervă (cu Merei și Dunărea Călărași), Ciparidis a
fost băgat sâmbătă încă din primul minut. Din dorința de a da totul
pe teren, purtătorul tricoului cu numărul 11 a încercat să fie în
centrul atenției la fiecare fază de atac a echipei sale, dar a fost
lovit de ghinion. Altă dată salvatorul echipei, atacantul gazdelor
le-a scos peri albi tuturor prin ratările sale.

Întâi, a lovit bara în minutul 31, apoi după două minute a
marcat un gol anulat corect pentru faultul la portar făcut de un
coechipier, iar în minutul 36 a trimis milimetric pe lângă bară.
Micu are și el o intervenție bună, deviind în transversală o
lovitură liberă a lui Gârlescu (minutul 41), pentru ca Andrei să
șuteze din prima peste (minutul 42)

Ratarea
secolului

Vine și minutul 43 cu cea mai mare ratare pe care a văzut-o
Drumul Găzarului și poate cea mai mare din acest sezon al Ligii a
III-a. Un balon aruncat în față cade undeva la 17-18 metri de
poarta Tunariului, Wincentowicz se uită la balon cum sare spre
careu și îl lasă să curgă spre un Micu ieșit în întâmpinare. Însă
portarul oaspeților își calculează greșit pașii, dar și alunecă un
pic în ultimul moment și balonul sare peste el și se duce spre
poarta goală. Ciparidis trece în viteză pe lângă Micu și pentru a
fi sigur că nu mai ajunge nimeni balonul – care se scurgea spre
poarta goală – îl împinge cu capul de la 5-6 metri în …bară.
Întreg stadionul scoate un strigăt de mirare nevenindu-i să creadă
ce vede în fața ochilor! Mingea revine în lateral de unde CIoc,
având trei sferturi de poartă liberă, se grăbește și șutează în
portarul advers, aruncat la sacrificiu în fața balonului, împreună
cu Wincentowicz!

A fost o fază incredibilă, cum rar mai vezi pe un stadion. Toată
lumea văzuse gol, până și observatorul de joc de pe marginea
terenului se pregătea să treacă pe raport înscrierea golului, însă
ghinionistul Ciparidis le-a stricat tuturor socoteala

Gazdele i-au scos peri albi lui
Augustin

Ionel Augustin a îmbătrânit cu câțiva ani în timpul meciului de
sâmbătă din cauza elevilor săi. Călărășenii au avut serioase
probleme la finalizare, rar reușind să centreze în careul advers și
complicându-se inutil în faza de atac. O singură dată le-a ieșit
socoteala, în minutul 54, atunci când Cioc a centrat în careu, V.
Andrei a trimis din voleu pe poartă și Wincentowicz a avut un
reflex din instinct și a scos de pe linia porții o minge care îl
depășise pe Micu. Penalty și roșu pentru fundașul Tunariului, Cotea
egalând de la punctul cu var, cu un șut care a trimis mingea
printre mâinile lui Micu.

Contrar așteptărilor, mai aproape de gol au fost tot elevii lui
Virgil Nițoi. Vlada, apoi Giugiumică, acesta trezindu-se în careul
advers cu o minge aruncată peste apărarea adversă și Marius Dumitru
– lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta trimisă pe
poarta lui Vieru – au semnat marile ocazii ale Tunariului. Mai
mult, Tunariul s-a mai trezit cu o indirectă primită cadou n careul
advers după o eroare monumentală a apărării adverse, dar nu s-a mai
valorificat pe tabelă.

Nițoi neînvins în fața lui
Augustin

Finalul de meci l-a adus în centrul atenției pe antrenorul
oaspeților, Virgil Nițoi apelând la toate trucurile din buzunar
pentru a apăra rezultatul de pe tabelă. A strigat tot timpul la
central să fluiere finalul de meci, a pus presiune pe tușieri
cerându-le tot timpul să mai semnalizeze și pentru Tunari, a tras
de timp la maxim la ultima schimbare și și-a atins obiectivul
final. A plecat neînvins de pe arena Rocar, nu înainte de a-i
aminti lui Ionel Augustin că nu a fost învins vreodată de acesta în
duelurile directe.

PHOENIX ULMU – CS TUNARI 1-1 (0-1) Cotea 55 –
pen. / Bonciulescu 17

Ulmu: Vieru – Cheleș, Achiței, Cotea (cpt.) (81
I. Savu), Teodorescu, Fl. Dumitrescu – Cioc (56 S. Drăgan), Rață,
Gârlescu, V. Andrei (69 Latu) – Ciparidis (76 Cr. Panait).
Rezerve nefolosite: L. Constantin – Cr. Iacob, M.
Savu. Antrenor: Ionel Augustin
Tunari: Micu – M. Dumitru, Burghelea,
Wincentowicz, Bonciulescu – Giti (69 Suchiu), Chirilă (87 Al.
Radu), Al. Gheorghe, Cr. Becali (63 Cr. Ilie) – Zoicaș (50
Giugiumică), Vlada (cpt.). Rezerve nefolosite:
Mitrea – Racu, L. Niță Antrenor: Virgil Nițoi.

Articol și foto de Mihai
ANDRIEȘ

25 Apr. 2011, 10:38 Stiri
Pe aceeași temă