Bătălie între „brașovencele” din Liga 3! Hărmanul i-a furat antrenorul Râșnovului

Marius ANGHEL 05 Jun. 2018, 18:20 Stiri
Bătălie între

Nebunie totală la Olimpic Cetate Râșnov. Ieri dimineață, oficialii clubului din județul Brașov au avut o ședință cu antrenorul Dan Bona, iar primarul Râșnovului, Liviu Butnariu, l-a reconfirmat pe technician și pentru sezonul viitor, stabilind chiar și un obiectiv cât se poate de clar: locurile 1-4!

Suprinzător, în cursul după-amiezii, oficialii lui AFC Hărman au reușit să-l deturneze pe Bona, iar tehnicianul a semnat aseară un contract pe doi ani, scrie Monitorul Expres. Bona va merge la Hărman împreună cu secundul Vasile Tatarciuc.

„Bona a semnat pe doi ani cu AFC Hărman”, a confirmat Ilie Luca, directorul sportiv al lui AFC Hărman, cel care va avea puteri sporite la club începând din această vară.

„Ilie Luca se va ocupa de conducerea clubului. Ilie Luca și Dan Bona au misiunea să alcătuiască lotul. Vor avea tot sprijinul meu”, declara președintele Marius Stoichiță.

Vestea plecării lui Bona la Hărman l-a luat prin surprindere pe primarul Râșnovului. „Sunt dezamăgit de modul în care a procedat Dan Bona. Am discutat dimineața cu el. Totul era în regulă! Asta este, vom căuta un alt antrenor”, a spus Liviu Butnariu.

Interesant este că Mihai Stere, actualul antrenor al Preciziei Sacele, era considerat principalul favorit pentru postul de antrenor la AFC Hărman. Stere a avut, în ultimul timp, mai multe întâlniri cu Marius Stoichiță, ultima chiar ieri dimineață, însă cele două părți nu au ajuns la un acord.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 05 Jun. 2018, 18:20 Stiri
Pe aceeași temă