Șansa de a promova cu Chindia în Liga 1 nu l-a impulsionat îndeajuns pe Cristian Bălașa (43 ani) să continue la clubul dâmbovițean. Directorul sportiv al echipei dâmbovițene a preferat să își dea demisia și să meargă în Liga 3 să antreneze, chiar cu o etapă înainte de posibilitatea de a fi lider în Seria a II-a a Ligii 2.
Chindia poate începe play-off-ul de pe prima poziție dacă o învinge sâmbătă, pe teren propriu, pe Gaz Metan. Acest aspect, cât și șansa de a fi la conducerea echipei care poate realiza o mare performanță în fotbalul dâmbovițean nu l-au convins pe Bălașa să continue la Târgoviște, fostul mijlocaș preferând să plece la FC Aninoasa ca antrenor.
„Am semnat un contract de sponsorizare, prin care mi-am asigurat salariul pe un an, chiar dacă am stat acolo doar opt luni. Mă așteptam totuși să fiu și eu consultat în luarea deciziilor”, a declarat Bălașa la despărțirea de Chindia.
Deși clubul pe care îl va antrena, respectiv FC Aninoasa, se află pe locul 12 în Seria a III-a din Liga 3, acest lucru nu îl descurajează pe Bălașa, ci îl motivează, în ideea dezvoltării unui proiect îndrăzneț la clubul dâmbovițean. „Consider că mi-am făcut treaba la Chindia, iar eu vreau să-mi las loc de bună ziua pe unde lucrez. Îmi place la Aninoasa, unde am întâlnit niște oameni extraordinari. Vă rog să aveți răbdare cu proiectul fotbalistic de aici, iar apoi să spuneți dacă am luat sau nu o decizie inspirată venind la Aninoasa”, a mai spus Bălașa pentru jurnaldedambovita.ro.
Ca jucător, Cristian Bălașa a evoluat la Oțelul Târgoviște, Chindia Târgoviște, FC Argeș, Farul Constanța, FC Oradea, FCM Târgoviște și Concordia Chiajna, cea mai mare performanță a sa fiind debutul în Cupa UEFA cu FC Argeș, în sezonul 1998-1999.
Articol scris de Valentin GHERGA
Foto: DB Sport