CS Mioveni a avut emoții degeaba în privința calificării în 16-imile Cupei României. Echipa argeșeană a remizat 1-1 în timp regulament, la Petroșani, cu ACS Șirineasa, a disputat prelungiri și s-a impus cu 4-2 la loviturile de departajare. Tot ce s-a jucat după minutul 90, ba chiar mai devreme, din minutul 50, s-a desfășurat degeaba. CS Mioveni va câștiga meciul la „masa verde” cu Șirineasa, scor 3-0, fiindcă adversar a făcut o eroare gravă, încălcând regulamentul jucătorilor Under 21 pe care trebuia să îi folosească obligatoriu.
Chiar dacă CS Mioveni nu a făcut reclamație în acest sens la finalul meciului, fiindcă a obținut în cele din urmă calificarea pe teren, Departamentul Competiții al FRF ar trebui să se autosesiseze în acest caz și să reclame nerespectarea regulamentului către Comisia de Disciplină și Etică a FRF.
Conform regulamentului Cupei României, în meciurile din această competiție, echipa de eșalon inferior joacă după regulile adversarei de eșalon superior. Concret, în acest meci, ACS Șirineasa era obligată să folosească trei jucători Under 21, așa cum face CS Mioveni în campionatul Liga 2, și nu trei fotbaliști Under 19, cum se întâmplă în Liga 3.
ACS Șirineasa a început meciul de miercuri cu trei jucători Under 21, Denis Lazăr (născut 1998), Dumitru Mărgărit (născut 1996) și Ionuț Lăzărescu (născut 1996). Numai că în minutul 50, antrenorul Gabriel Mangalagiu a efectuat două schimbări, ieșind Manole și Mărgărit, ultimul fiind unul din cei trei sub vârstă, și băgând în teren doi jucători care nu îndeplineau această regulă obligatorie, Ionuț Zaina (născut 1994) și Constantin Cocină (născut 1995).
Nimeni de la echipa care își dispută meciurile la Petroșani nu s-a sesizat pe moment de eroare și arbitrul a dat drumul la joc. Oficialii gazdelor și-au dat până la urmă seama de gafa comisă și au încercat să o îndrepte, iar peste numai un minut, în minutul 51, a fost scos autorul golului, Octavian Vasile, și l-au introdus pe teren pe Ionuț Gruia, jucător născut în 1999, și care face parte din regula Under 21.
Graba a fost atât de mare încât, Vasile a fost scos pe partea cealaltă a terenului, pentru ca echipa să nu mai zăbovească mult cu doar doi jucători Under 21 în teren. Schimbarea a fost făcută însă degeaba, pentru că eroarea era deja comisă, și timp de un minut, gazdele au avut pe teren doar doi jucători Under 21. Iar regulamentul, în aceste condiții este foarte clar, echipa care greșește pierde cu 3-0 la „masa verde”.
Cum a câștigat meciul în urma loviturilor de pedeapsă, 5-3 la general (1-1 după 90 și 120 de minute, 2-4 la penalty-uri), CS Mioveni n-a făcut contestație pe neregula comisă de ACS Șirineasa. Însă eroarea e eroare, iar FRF ar trebui să respecte însăși regulamentul și să dicteze 3-0 la „masa verde” pentru CS Mioveni.
AICI gășește TOATE ECHIPELE CALIFICATE din turul 4 în 16-imile Cupei României
Articol scris de Silviu MIHAI