Arieșul îl schimbă pe Stupar cu Adi Matei

Marius ANGHEL 25 Mar. 2014, 11:36 Stiri

Cele două remize obținute de Arieșul Turda în ultimele două runde în fața unor formații mult mai bine cotate (Național Sebiș și FC Zalău) nu i-au mulțumit pe conducătorii clubului. Prin urmare, aceștia au decis să se despartă de antrenorul Dan Stupar și să-l aducă la cârma echipei pe Adrian Matei, fostul fundaș al Stelei și al lui FC Național.

Mai degrabă a fost o despărțire de comun acord, fără resentimente. „S-a considerat că e nevoie de un șoc la echipă și m-am conformat. M-am despărțit în relații bune de cei de la Turda, chiar am luat o ultimă masă cu conducerea și jucătorii. Îmi place să cred că am lăsat loc de bună ziua și că am rămas în relații bune cu domnul președinte Nădășan și managerul clubului Corpodean. Echipei îi doresc multă baftă în continuare, sper din tot sufletul să-și îndeplinească obiectivul, mai ales că am pus și eu o pietricică acolo”, ne-a spus fostul fundaș și antrenor secund al UTA-ei.

Oarecum surprinzător, acesta a fost înlocuit chiar înainte de vizita Arieșului pe malul Crișului Alb. „Cunoșteam adversarul chiar foarte bine, am lucrat cu unii jucători  de la Ineu, dar asta are mai puțină importanță acum”, mai spune cu urmă de regret „Stupi”.

Antrenorul arădean a venit la cârma turdanilor la finalul lunii septembrie a anului trecut în locul lui Marius Pașca. A stat 12 partide pe banca grupării clujene, obținând două succese: cu Unirea Dej și CS Oșorhei și trei remize, în fața Sebișului, Sănătății Cluj și Zalăului. Cu două etape până la încheierea sezonului regulat Turda ocupă penultima poziție în clasamentul seriei a V-a a Ligii a III-a, cu 12 puncte și cu siguranță va evolua în play-out.

Ajuns la 46 de ani, Matei s-a remarcat în ultima perioadă prin numeroase apariții la Sport.ro în calitate de analist sportiv. Până să ajungă la Steaua, fostul fundaș a mai evoluat la Rapid, Dinamo, Sportul Studențesc și și-a încheiat cariera de fotbalist la FC Național. Ultimele echipe pe care le-a antrenat au fost Metaloglobus București și ACS Berceni.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 25 Mar. 2014, 11:36 Stiri
Pe aceeași temă