Puchea, Slobozeanu, Pascu, Știrbu, Necatu, David și Gabi Marin sunt câțiva dintre jucătorii de la CSO Plopeni care nu știu sigur, în acest moment, unde vor evolua în retur! Restrângerea cheltuielilor salariale, cauzate de problemele financiare ale echipei plopenare pune sub semnul întrebării continuarea colaborării dintre jucătorii mai sus enunțați și echipa din Plopeni. Foarte probabil, viitorul grupării CSO, privind banca tehnică (unde Daniel Dumitrache are șanse mari să-i urmeze lui Romulus Ciobanu) și componența lotului de jucători se va decide la finele săptămânii viitoare, după ce edilul Dragoș Niță va reveni din vacanță.
Filipești-ul își ia… Vulpe
Chiar dacă zvonurile privind problemele financiare, la AFC Filipești, nu au încetat, oficialii echipei de liga a III-a încearcă să „adune” un lot mai bun decât cel avut în tur, pentru reunirea lotului, programată pe 16 ianuarie. Deocamdată, ceea mai bună veste este aceea că, dintre jucătorii importanți ai echipei, niciunul nu a primit acordul pentru a pleca la altă grupare, deși, doi dintre ei, Mihai Ene și Vasile Micu au fost « în vizită » la Ștefănești, unde activează fostul lor antrenor, Dragoș Mihalache. La capitolul « achiziții » prima mișcare este aducerea atacantului Vulpe, fostul jucător de la Petrolul Teleajen urmând să se prezinte la reunirea lotului.
A.J.F. Prahova organizează Memorialul «Bujorel Mocanu»
La sfârșitul acestei luni, Asociația Județeană de Fotbal Prahova și-a propus să organizeze un nou turneu, în sală, rezervat copiilor, turneu care să cinstească memoria unuia dintre jucătorii importanți ai Petrolului – Bujorel Mocanu, dispărut prematur dintre noi, în urmă cu un an. Oficialii AJF intenționează să cheme, la prima ediție, echipe de la cluburile unde Mocanu a activat, de-a lungul carierei sale, ca jucător sau antrenor, Petrolul, Conpet, Plopeni și Vâlcănești fiind «pe listă», mai mulți foști colegi ai regretatului jucător arătându-și interesul pentru a onora cu prezența acest memorial.
articol scris de Marian DIMA