Aninoasa e „regina” remizelor. Dâmbovițenii au obținut doar un punct în fața Craiovei lui Papură

Marius ANGHEL 19 Nov. 2016, 09:49 Stiri

Visul Aninoasei de a obține maximum de puncte în ultimele două meciuri ale turului de campionat s-a spulberat în Oltenia. Echipa din vecinătatea Târgoviște a încheiat printr-o remiză ultima deplasare a turului, după ce a terminat 1-1, cu CS U Craiova II.

Dâmbovițenii au avut șansa victoriei la Ișalnița, dar au pierdut-o la începutul actului secund, când gazdele au restabilit egalitatea pe tabelă dintr-o lovitură de pedeapsă. Primul act al întâlnirii a fost în cea mai mare parte sub semnul echilibrului, dar acesta s-a rupt pe final de repriză, când Aninoasa a deschis scorul prin Tiberiu Calofir, printr-o lovitură de cap fulgerătoare, pe assist-ul lui Călinescu.

Pauza care a urmat s-a crezut că va fi un sfetnic bun pentru dâmbovițeni, dar nu a fost nici pe departe așa. La revenirea pe teren, oltenii au apăsat mai mult pedala de accelerație și au restabalit echilibru pe tabelă, prin Alexandru Popescu (49), jucător ce a transformat o lovitură de la 11 metri, după ce Burlacu a căzut în careu la un contact cu Coman. După golul încasat, elevii lui Cristi Bălașa au început să aibă o posesie mai bună a balonului și să apropie din nou periculos de poarta lui L. Popescu. Rând pe rând, Calofir (52), Grigorescu (53), Neguț (55), Ștefan (58) și Cernea (61) au căutat neîncetat golul desprinderii, dar de fiecare dată mingea a ocolit buturile adverse.

Cu opt minute înainte de final, Calofir a fost la un pas să marcheze reușita câștigătoare, dar șutul său, trimis lângă bară, a fost scor excepțional de L. Popescu.

Craiova s-a mai apropiat de poarta Aninoasei în ultimele secvențe ale întâlnirii, când Priseceanu a reținut execuția lui V. Constantin din întoarcere, iar A. Popescu a expediat balonul pe lângă.

După remiza de la Ișalnița, Aninoasa a ajuns „regina” rezultatelor de egalitate în toată Liga a 3-a, atingând cifra 7, și e pe locul 6 în Seria 3, cu 16 puncte. Echipa dâmbovițeană va sta etapa viitoare, iar în ultima rundă a turului campionat va da piept, acasă, cu Steaua II București, într-un meci în care victoria va fi cuvântul de ordine pentru jucătorii lui Bălașa. De partea cealaltă, CS U Craiova II, echipă care se află pe locul 13, retrogradabil, cu 12 puncte, va mai juca în acest an doar în deplasare la FC Voluntari II, apoi va sta.

CS U CRAIOVA II – FC ANINOASA    1-1 (0-1)
Alexandru Popescu 49′ – pen. / Tiberiu Calofir 44′

L. Popescu – Borta, Lăzărescu, Hreniuc (C. Ion 71′), C. Ionescu – Buzan, V. Constantin (Hodea 88′), Țoiu – R. Petre, A. Popescu, Burlacu (Bîrzan 76′)
Antrenor: Corneliu Papură

Priseceanu – Marina, Coman, Pahonțu, Cernea (Maican 87′) – Călinescu, Dinu, Ștefan (Penescu 71′), Grigorescu – T. Calofir (Huțușoru 83′), Neguț
Antrenor: Cristian Bălașa

Stadion: „Ișalnița”; Spectatori: 50; Au arbitrat: Bogdan Neculcea (București) – Cosmin Ciocan (Turnu Măgurele), Ion Glăvan (Vladimir – GJ). Observatori FRF: Ion Ștefan (Buzescu – TR) și Florin Nicolaescu (Slatina).
Cartonașe galbene: A. Popescu (72), Bîrzan (81)/ Neguț (47), Coman (49), Pahonțu (64), Penescu (77).

Articol și foto de Ionuț PARGHEL

Marius ANGHEL 19 Nov. 2016, 09:49 Stiri
Pe aceeași temă