După patru etape disputate în liga a III-a, Atletic Bradu împarte primul loc alături de FC Zagon. Argeșenii au înregistrat trei victorii și un rezultat de egalitate iar Alexandru Popovici afirmă că echipa este pe un drum bun iar aceste rezultate nu sunt surprinzătoare.
„Suntem mulțumiți de rezultatele pe care le-am obținut până acum. Pentru noi nu este o surpriză locul pe care îl ocupăm în acest moment pentru că știm cât muncim în fiecare zi și știm ce ne-am propus. Îmi doresc să ne păstrăm echilibrul, să rămânem cu picioarele pe pământ să fim în continuare modești pentru că așa am obținut aceste rezultate. Este important ca la Titu să nu pierdem și astfel să reușim să amânăm prima înfrângere, pentru că este foarte important pentru noi ca primul eșec să vină cât mai târziu”, a declarat Alexandru Popovici
Chiar dacă în acest sezon conducerea echipei nu a anunțat că se dorește promovarea, Cristi Soare susține că în funcție de rezultatele de la finalul turului se va decide dacă echipa va lupta pentru a ajunge în al doilea eșalon fotbalistic: „Am avut un start foarte bun, n-am pierdut niciun meci și sperăm ca de la Titu să venim cu cele trei puncte. În acest moment nu ne gândim la o promovare în liga a II-a dar dacă la finalul turului echipa se va afla pe primele locuri o să fac tot posibilul să aducem în iarnă câțiva jucători și să atacăm promovarea”.
Articol scris de Andrei Zevedei (Sport Argeș)