2 pauză, 1 final amical! Turdenii au întors soarta meciului!

21 Jul. 2012, 15:48 Stiri
2 pauză, 1 final amical!** Turdenii au întors soarta meciului!
Jocul dintre cele două colege de serie, disputat pe Municipalul turdean, a debutat cu o surpriză. Încă din minutul 10, echipa lui Marius Pașca a deschis scorul prin execuția lui Ionașcu. Gluma a început să se îngroașe în minutul 28, atunci când Sabou a executat o lovitură liberă de pe flancul stâng de atac, Niculescu a deviat nefericit cu capul spre propria poartă, dar Chiriță nu a putut să facă altceva decât să împingă mingea în propria poartă.
Până la pauză turdenii au reușit să reducă din diferență în minutul 32, prin noul venit Morar. Zălăuanii, au intrat la cabine cu un avantaj de un gol, dar la numai trei minute de la reluarea părții secunde, Barbuloviciu a restabilit egalitatea. Cu reușita din minutul 70, Morar a semnat dubla în acest joc, aducându-și echipa în avantaj pentru prima dată. După numai patru minute de la golul semnat de Morar, David (Bebe), cum îl alintă colegii și prietenii a închis tabela, consfințind victoria turdenilor.
Săptămâna viitoare echipa turdeană sub comanda tehnicianului George Ciorceri va disputa două jocuri amicale: marți de la ora 18, pe teren propriu în compania nou promovatei Europa Alba Iulia, iar sâmbătă, de la ora 10, în deplasarea de la Luduș, va întâlni pe Unirea Ungheni.
Trupa din Zalău se deplasează începând de luni în stațiunea Borsec, pentru un program de pregătire centralizată de 7 zile. Marius Pașca va avea la dispoziție un lot de 17-18 jucători.
FCM Turda – FC Zalău 4 – 2 (1-2)
Marcatori: Morar (32, 70), Barbuloviciu (48), David (74) / Ionașcu (10), Niculescu (28 – aut.)
FCM Turda: Chiriță – Miheț, Cocoară, Văscan, Mocean – Kosta, Niculescu, Morar, Dragu – Barbuloviciu, Tilincă. În repriza secundă au mai evoluat: L. Szabo și Olaru – Alin Tot, Grigoroșcuță, A. Kelemen, David, Soporan, Husar, Tothăzan.
Antrenor: George Ciorceri
FC Zalău: Chiș – Maior, Surducan, Negrean, Mureșan – Lung, Sabou, Stanciu, Țiriac – Ionașcu, Teglaș. În partea a doua au mai intrat: Jula, Cornaci, Cherecheș, D. Balint.
Antrenor: Marius Pașca
Arbitru: Andrei Nagy
Asistenți: Cătălin Văncică și Ovidiu Blidar

Articol scris de Ioan ARION

21 Jul. 2012, 15:48 Stiri
Pe aceeași temă