După curățenia de iarnă, oficialii
grupării CSM Slatina au demarat negocierile privind perfectarea
primelor transferuri din pauza competițională. Până la reunirea
lotului, programată pe data de 12 ianuarie, conducerea
nou-promovatei în eșalonul al treilea încearcă să definitiveze
negociriile cu jucătorii doriți de „principalul” Marius Popa.
Angrenată în lupta pentru promovare
în eșalonul secund, liderul seriei, CSM Slatina, va efectua câteva
transferuri importante în această iarnă.
Potrivit spuselor oficialului
grupării nou-promovate Florin Nedelcu, se poartă discuții cu o
serie de jucători. „Ne dorim să acoperim atât defensiva
cât și ofensiva, dar și compartimentul median. Suntem în discuții
avansate cu mai mulți jucători, însă unii dintre ei sunt sub
contract cu alte echipe. Sperăm ca în maximum o săptămână să
definitivăm primele transferuri”, a declarat
Nedelcu.
Lotul grupării CSM Slatina se va
reuni pe data de 12 ianuarie. Pregătirea centralizată se va
desfășura la începutul lunii februarie, în stațiunea
Călimănești.
Sursa: gazetanoua.ro