Reluarea antrenamentelor e așteptată cu nerăbdare de Foresta. Petre Grigoraș: ”Pe 15 se vor relaxa restricţiile, nu putem sta după perdea, cu toate riscurile de rigoare.” Suceava rămâne cea mai afectată zonă din cauza pandemiei în România

Răzvan STÎNGĂ 07 May. 2020, 12:58 Liga 3
Reluarea antrenamentelor e așteptată cu nerăbdare de Foresta. Petre Grigoraș: ”Pe 15 se vor relaxa restricţiile, nu putem sta după perdea, cu toate riscurile de rigoare.” Suceava rămâne cea mai afectată zonă din cauza pandemiei în România

Suceava este zona din România cea mai afectată de pandemia de coronavirus, iar în cazul în care Liga 3 s-ar relua, echipa Foresta s-ar confrunta cu o situație destul de complicată, care trebuie tratată cu atenție. Clubul trebuie să respecte la milimetru recomandările Ministerului Sănătății și să ia anumite măsuri pentru ca riscul răspândirii în rândul angajaților din club să fie zero. În același timp, alături de oficialii Federației Române de Fotbal trebuie să găsească soluții și pentru ca meciurile care s-ar putea desfășura la Suceava să nu reprezinte un risc pentru echipele care fac deplasarea. Punct care a fost deja luat în discuție de FRF.

Petre Grigoraș: ”M-a bucurat informaţia că de pe 15 se vor relaxa restricţiile”

Petre Grigoraș, antrenorul Forestei, se bucură de faptul că echipele se pot antrena de la 15 mai, pentru că situația este una dificilă din mai multe puncte de vedere, financiar și sportiv. Principalul a trăit și o dramă în această perioadă. Fratele său a murit după ce a contactat virusul COVID-19.

”Pierderea fratelui a reprezentat un moment greu, delicat, dar am acceptat realitatea. Apoi, la Suceava a fost o greşeală, dar e o problemă generală la noi.

M-a bucurat informaţia că de pe 15 se vor relaxa restricţiile, nu putem sta după perdea, cu toate riscurile de rigoare. Dacă alţii pot munci, de ce să nu putem şi noi? Am văzut ce protocol se impune şi cred că nici la Liga 1 nu pot fi îndeplinite toate condiţiile prevăzute acolo, iar sportivii abia aşteaptă reluarea activităţii”, a declarat Petre Grigoraş la DigiSport.

Foresta Suceava se numără printre echipele care au probleme financiare. Clubul s-a folosit de Ordonanța de Guvern pentru plata salariilor. Chiar dacă s-a apelat la ajutorul acordat de stat la jumătatea lunii martie, în spate mai sunt restanțe care nu au fost acoperite nici de sărbători.

Problemele se trag din momentul în care autoritățile locale au oprit finanțarea. La începutul anului, Primăria Suceava anunța că va aloca peste 400.000 de euro pentru echipa din Liga 3, dar din cauza pandemiei lucrurile s-au schimbat și rămâne de văzut dacă întreaga sumă va mai intra în conturile clubului sucevean.

Foresta Suceava este una dintre candidatele la promovarea în Liga 2, din Seria 1 a Ligii 3. E pe locul 2, la șapte puncte de primul loc, Aerostar Bacău, când s-au disputat doar 16 etape din acest sezon. Pe locul 3 se situează CSM Ceahlăul Piatra Neamț, cu 33 de puncte. Foresta a început anul cu o înfrângere, 1-3 în deplasare cu Sporting Liești (locul 10), în singurul meci oficial desfășurat în 2020, înainte ca sezonul să fie suspendat din cauza coronavirusului.

România a raportat peste 850 de decese până vineri dimineață 

Suceava este cea mai afectată de răspândirea COVID-19 în România. Din cele 858 de decese raportate până joi dimineață, peste 100 s-au înregistrat în Suceava. Mai mult, în urmă cu câteva săptămâni s-a speculat faptul că numărul deceselor la Spitalul din Suceava ar fi mult mai mare, dar acestea nu au fost raportate.

La nivel național ar putea creşte statisticile deceselor în următoarele zile, pentru că în acest moment ţara noastră are peste 14.000 de oameni infectaţi.

La nivel mondial, au fost înregistrate peste 3.7 milioane de îmbolnăviri şi mai bine de 260.000 de decese.

Foto: Foresta Suceava

https://liga2.prosport.ro/liga-3/reluarea-cel-putin-a-antrenamentelor-in-ligile-inferioare-imposibil-de-realizat-pe-baza-protocolului-emis-de-mts-si-ministerul-sanatatii-presedintele-forestei-parca-sunt-date-numai-asa-19131612

https://liga2.prosport.ro/seria-1/varianta-din-chestionarul-frf-cu-injumatatirea-punctelor-in-play-off-play-out-pune-pe-jar-liderul-uta-creaza-inechitate-prin-diminuarea-meritului-sportiv-este-total-ilegala-si-poate-atrag-19131769

https://liga2.prosport.ro/seria-1/antrenorul-echipei-pandurii-se-teme-de-ce-e-mai-rau-dupa-reluarea-ligii-2-calin-cojocaru-daca-apare-un-focar-la-echipa-ce-faci-le-retragi-si-pe-celelalte-cu-care-a-jucat-ce-faci-cu-compe-19131761

Răzvan STÎNGĂ 07 May. 2020, 12:58 Liga 3
Pe aceeași temă