Radu Necșulescu a ajuns în Liga 3 după despărțirea de CSM Slatina. Mijlocașul a semnat cu liderul Seriei 6

Andrei PASCU 07 Jan. 2023, 13:53 Liga 3
Radu Necșulescu a ajuns în Liga 3 după despărțirea de CSM Slatina. Mijlocașul a semnat cu liderul Seriei 6

Radu Necșulescu, mijlocaș plecat de la CSM Slatina în această pauză de iarnă, și-a găsit un nou contract, în Liga 3. Fotbalistul de 32 de ani s-a înțeles cu liderul Seriei 6, CSM Alexandria.

Radu Necşulescu a jucat destul de puțin în prima parte a sezonului pentru CSM Slatina, doar șapte meciuri de Liga 2. El ajunsese la formația olteană în vara lui 2019, de la Metalurgistul Cugir. Astfel, în această iarnă, pentru că nu l-a convins pe antrenorul Daniel Oprescu, a reziliat contractul și și-a găsit echipă în Liga 3.

Radu Necșulescu, acord în Liga 3 după plecarea de la CSM Slatina, cu CSM Alexandria

Înainte, mijlocașul a mai jucat pentru SC Oțelul și FC Hermnnstadt, iar acum a schimbat din nou echipa. De-a lungul carierei, Radu Necşulescu a adunat peste 30 de meciuri în Liga 2, iar în sezonul 2021-2022 a contribuit la promovarea Slatinei din Liga 3.

CSM Alexandria, liderul Seriei 6 din Liga 3, va disputa șase amicale

Referitor la situația din Seria 6 a Ligii 3, CSM Alexandria ocupă locul 1, cu 31 de puncte, cu două peste ocupanta poziției a 2-a, Sporting Roşiori, și cu trei peste ocupanta locului 3, Flacăra Horezu.

Antrenorul Ștefan Odoroabă a trasat și perioada de pregătire premergătoare reluării campionatului. Reunirea va avea loc pe 23 ianuarie, iar seria meciurilor amicale va începe chiar în prima zi din luna februarie.

CSM Alexandria va întâlni o echipă din Liga 2, Metaloglobus, iar ulterior cinci formații din divizia a treia, FCSB 2, FC Voluntari 2, Universitatea Craiova 2, CS Tunari și Petrolul Potcoava.

Jucătorii și staff-ul tehnic al echipei de fotbal CSM Alexandria, au încheiat prima parte a stagiunii 2022/2023 a Ligii 3 pe locul 1 și au intrat în vacanța de iarnă a sezonului. La jumatatea lunii Ianuarie, mai exact pe data de 23, jucătorii vor încheia această perioadă de repaus și vor începe pregătirile pentru restul ediției de campionat.Antrenorul Stefan Odoroaba împreuna cu conducerea tehnica si administrativa au stabilit si meciurile de verificare dupa urmatorul program:

01 Februarie – Metaloglobus Bucuresti(L2)
04 Februarie – FCSB 2 Bucuresti(L3)
11 Februarie – FC Voluntari 2 (L3)
18 Februarie – Univ.2 Craiova (L3)
25 Februarie – CS Tunari(L3)
04 Martie – Petrolul Potcoava(L3)”, a anunțat CSM Alexandria pe pagina de Facebook.

Foto: Gheorghe Flușter / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-si-a-mai-stabilit-un-amical-in-aceasta-iarna-noul-adversar-va-fi-chiar-primul-pe-care-il-va-intalni-inainte-de-plecarea-in-cantonament-19257318

https://liga2.prosport.ro/liga-3/viorel-tanase-ultima-data-la-fcsb-a-preluat-o-echipa-din-liga-3-19257297

https://liga2.prosport.ro/liga-3/hamza-younes-antrenor-si-jucator-la-una-dintre-cele-mai-slabe-echipe-din-acest-sezon-de-liga-3-anuntul-formatiei-la-care-merge-tunisianul-19257282

https://liga2.prosport.ro/seria-1/david-popa-continua-in-liga-3-dupa-despartirea-de-csc-dumbravita-a-ajuns-la-o-echipa-cu-pretentii-din-seria-8-19257261

https://liga2.prosport.ro/liga-3/analiza-doar-un-sfert-din-locurile-care-duc-in-play-off-ul-ligii-3-sunt-ocupate-matematic-cu-trei-etape-inainte-de-finalul-sezonului-regular-situatia-pentru-play-out-este-ceva-mai-limpede-19257183

https://liga2.prosport.ro/liga-3/jiul-petrosani-are-un-nou-antrenor-19257224

 

 

 

 

 

Andrei PASCU 07 Jan. 2023, 13:53 Liga 3
Pe aceeași temă