Minaur Baia Mare și Unirea Dej s-au anihilat reciproc în turul barajului de promovare în Liga 2. Confruntarea de la Baia Mare s-a terminat la egalitate, 0-0, astfel că echipa care va merge mai departe se va decide în urma confruntării de peste o săptămână, de pe 15 mai, de la Dej.
Vasile Miriuță, antrenorul celor de la Minaur Baia Mare, nu a fost prea mulțumit de rezultat, considerând că echipa lui trebuia să câștige la cel puțin un gol. A remarcat mai multe faze din prima repriză în special, în care se puteau înscrie chiar două goluri. Se așteaptă acum ca la retur să fie probleme, văzând că și Unirea Dej are jucători de valoare, care pot face în orice moment diferența.
”Este bine, în primul rând, că nu am luat gol acasă. După părerea mea am făcut o primă repriză foarte bună, puteam să marcăm unul sau două goluri și altfel ar fi fost partea a doua meciului. Este normal ca la un joc tur-retur să ai și probleme.
Am jucat cu Unirea Dej, o echipă bună cu fotbaliști tineri, care au fost la CFR Cluj și care joacă de vreo trei ani împreună”, a fost punctul de veedere al lui Vasile Miriuță la finalul confruntării din tur, citat de Glasul Maramureșului.
Chiar dacă este convins că returul va fi unul extrem de disputat și încins, Vasile Miriuță a transmis un mesaj clar și ferm, anume că Minaur Baia Mare va merge în barajul al doilea de promovare în Liga 2. Va încerca să remedieze anumite probleme, în special pe faza de atac, unde crede că au fost cele mai importante sincope.
”Este un rezultat echitabil, păstrăm șanse de calificare, totul se va decide la Dej. Șansele de calificare sunt în continuare 50-50, chiar dacă lumea ne considera favoriți înainte de acest meci. După pauză, adversarii au ieșit mai hotărâți pe teren iar noi n-am mai reușit să jucăm repede și să-i surprindem ca în prima repriză.
N-am avut ocazii, dar sunt mulțumit de băieți. Au făcut efort, au alergat mult și au luptat pentru fiecare minge. Va fi greu în retur, dar ne vom califica”, a mai declarat Vasile Miriuță.
Învingătoarea din această ”dublă” va juca în turul 2 al barajului cu învingătoarea duelurilor dintre SCM Zalău și CSO Cugir. Acolo, formația din Zalău a luat o opțiune importantă pentru calificarea mai departe, pentru că a câștigat confruntarea de acasă cu 2-0.
Raul Stanciu, minutul 39, și Mihai Forna, minutul 48, au adus victoria celor de la SCM Zalău.
Foto: CS Minaur fotbal
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-afumati-promite-razbunare-in-returul-cu-fcsb-2-vasile-neagu-va-rog-sa-ma-credeti-ca-vrem-sa-revenim-in-liga-2-indiferent-cu-cine-jucam-ce-a-spus-de-penalty-ul-neacordat-din-mi-19183912
https://liga2.prosport.ro/liga-3/fcsb-2-a-invins-la-limita-cs-afumati-dar-bogdan-vintila-vede-echipa-ca-si-calificata-mai-departe-e-presiune-dar-sa-nu-cadem-in-latura-cealalta-sa-ne-pierdem-mintile-mesajul-tran-19183862
https://liga2.prosport.ro/liga-3/probleme-mari-de-arbitraj-la-barajul-cris-selimbar-0-2-gol-neacordat-si-eliminare-gratuita-in-dreptul-gazdelor-adrian-abrudean-a-fost-suficient-pentru-ca-balanta-sa-se-incline-in-favoare-19183857