Mănăilă și-a încheiat mandatul la ALRO

30 Sep. 2009, 18:11 Liga 3
Mănăilă** și-a încheiat mandatul la ALRO

Tehnicianul Dan Mănăilă și-a încheiat mandatul la ALRO Slatina,
aseară, la ultimul antrenament luându-și rămas bun de la lotul
aluminist. Antrenorul a condus echipa fanion a orașului aproape un
an, pe 20 octombrie 2008 fiind numit la cârma ALRO. Mănăilă îl
înlocuia pe Gabi Dumitru, care avusese un start slab de sezon.
Antrenorul arădean avea trecută în cartea de vizită o prețioasă
promovare în Liga a II-a cu Internațional Curtea de Argeș. Nu se
știe la acest moment dacă fostul principal al echipei de liga a
III-a a demisionat sau dacă a fost demis. Cert este că în cele șase
etape disputate din această ediție de campionat, cu Mănăilă la
timonă, clubul aluminist a acumulat 10 puncte.

Rămâne de văzut cine îl va înlocui pe Mănăilă, interimatul fiind
asigurat de „secundul” Costel Asănică.

Articol scris de Florentina
Ștefan

30 Sep. 2009, 18:11 Liga 3
Pe aceeași temă