Lunga așteptare ia sfârșit: CSM Deva revine pe stadionul Cetate. O face din postura de lider în Liga 3 și cu biletul de play-off aproape obținut. Ștefan Nanu: ”Orașul merită aceste rezultate”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 23 Nov. 2022, 15:06 Actualizat: 23 Nov. 2022, 15:39 Liga 3
Lunga așteptare ia sfârșit: CSM Deva revine pe stadionul Cetate. O face din postura de lider în Liga 3 și cu biletul de play-off aproape obținut. Ștefan Nanu: ”Orașul merită aceste rezultate”

Așteptarea a luat sfârșit! Și a fost una destul de lungă. CSM Deva se întoarce pe propria arenă, stadionul Cetate, după o pauză de trei ani de zile. Perioadă în care și-a disputat meciurile de pe teren propriu, în campionatul Liga 3, fie la Simeria, fie la Orăștie.

Echipa din municipiul de reședință al județului Hunedoara va reveni pe stadionul Cetate, care în ultimii ani a avut parte de anumite lucrări de modernizare, vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 14:00. Atunci organizează meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, în cadrul etapei a 14-a a Ligii 3, penultima rundă programată în acest an, însă e ultima pe teren propriu.

CSM Deva se află într-un moment sportiv bun, ocupă locul 1 în Seria a 7-a a Ligii 3, poziție pe care s-a situat de cinci ori în primele 13 etape și pe care a revenit la finalul rundei din weekendul trecut, după ce a spulberat în deplasare chiar fostul lider, 5-0 la ACSO Filiași.

CSM Deva revine pe stadionul Cetate în postura de lider al seriei Ligii 3 din care face parte

CSM Deva nu este însă numai lider în seria din care face parte, ci este și una dintre cele două echipe rămase neînvinse în acest sezon de Liga 3. Se află în această postură alături de altă echipă din județul Hunedoara, Corvinul, care a fost repartizată de FRF în Seria a 9-a, unde este, de asemenea, lider.

Ștefan Nanu, antrenorul echipei CSM Deva, crede că jucătorii săi au trecut peste euforia succesului din runda trecută, când au câștigat la scorul pe terenul fostului lider, și speră la un succes și în meciul de revenire pe stadionul Cetate. Totodată, având în vedere că mai sunt doar două etape în acest an, Nanu vrea ca Deva să își asigure și menținerea pe locul 1.

”Vreau să-mi felicit băieții pentru acest parcurs, precum și pentru evoluția lor din ultimul joc, de la Filiași, unde am câștigat clar și am revenit pe primul loc. Meciul cu cei de la Viitorul este unul greu, la formația din Gorj urmând, probabil, să evolueze și câțiva jucători de la prima echipă, care este în Liga a 2-a. Am, însă, încredere în băieții mei și cred că vom câștiga acest meci.
Mă bucur foarte mult că, după ceva vreme, ne întoarcem acasă. Aștept la acest meci cât mai mulți suporteri ai Devei, să ne bucurăm împreună de frumoasele rezultate obținute. Acest oraș merită aceste rezultate și sper ca munca pe care am depus-o să facă să terminăm acest an pe primul loc”, a declarat Ștefan Nanu.

”După aproape trei ani, echipa de fotbal CSM Deva revine acasă, pe stadionul „Cetate” din municipiul de reședință al județului Hunedoara. Și întoarcerea nu se produce oricum, CSM Deva revenind, în fața propriilor suporteri, din postura de lider neînvins al seriei 7 din Liga 3 de fotbal, trupa susținută de municipalitatea de la poalele Cetății în cadrul clubului înființat la propunerea primarului Florin Oancea fiind, alături de vecinii de la Corvinul Hunedoara, singura formație din eșalonul terț care nu a cunoscut eșecul în actualul sezon.
Revenirea se va face odată cu meciul cu Vitorul 2 Târgu Jiu, programat în etapa a XIV-a, care se va disputa vineri, 25 noiembrie, începând cu ora 14.00, pe stadionul „Cetate” din Deva”, a transmis CSM Deva pe pagina sa de Facebook.

Deva își poate asigura accederea matematică în play-off în aceste ultime etape din 2022

În primele 13 etape ale acestui sezon, CSM Deva a înregistrat 10 victorii și 3 egaluri și are cel mai bun golaveraj din seria sa, 39-7. Cu 33 de puncte ocupă locul 1, la două puncte peste ACSO Filiași, pe care tocmai a învins-o în runda trecută, iar față de echipele aflate sub locurile care duc în play-off are 12 puncte în față (Jiul Petroșani și Voința Lupac au fiecare câte 21 de puncte și ocupă locurile 5, respectiv 6).

Dacă această diferență de puncte față de Jiul și Lupac va rămâne după disputarea cele două etape rămase de disputat în acest an, atunci Deva își va asigura matematic accederea în play-off, poziție pe care oricum e greu de crezut că o mai poate pierde.

Adversarul de vineri, Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, ocupă locul 8 din 10 în serie, cu 8 puncte, în timp ce Progresul Ezeriş, ultimul oponent din acest an, se află pe locul 7, cu 9 puncte.

La meciul cu gorjenii, în care se revine pe stadionul Cetate din Deva, accesul publicului va fi liber, fără să achite bilet.

Lot de jucători CSM Deva:

portari: Alexandru Bădescu, Octavian Ivan, Eduard Lazar;
fundași: Alexandru Doboș, Alexandru Iordache, Roland Kelemen, Alexandru Neagoe, Tudor Opriș, George Pătulea, Narcis Plută, Raul Tod, Bogdan Vișan;
mijlocași: Adrian Bedea, Erwin Bloj, Daniel Branea, Raul Chițimia, Daniel Creciunesc, Andrei Iana, Adrian Marinca, Mario Marosan, Alin Pencea, Florin Stelea, Bogdan Țoiu;
atacanți: Brian Lemac, Kayondo Mahadi, Alexandru Popescu, Andrei Șulea.

Staff administrativ și tehnic CSM Deva:

Nelu Ardelean (președinte), Daniel Cherecheși (director sportiv), Cristian Gîț (responsabil ordine și siguranță);
Ștefan Nanu (antrenor principal), Dorian Gugu (antrenor secund), Jozsef Magyari (delegat), Ioan Răfăilă (maseur).

Foto și video: CSM Deva

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 23 Nov. 2022, 15:06 Actualizat: 23 Nov. 2022, 15:39 Liga 3
Pe aceeași temă