CS Comunal Șelimbăr a fost nevoită să joace și în afara județului de când a început reconstrucția stadionului propriu. În mare parte a evoluat la Râmnicu Vâlcea, dar este pe cale să revină în Sibiu din 2023, din primăvară, pentru că vrea să evolueze pe Stadionul Municipal Sibiu.
Ar fi un pas înainte pentru CS Comunal Șelimbăr dacă va evolua la Sibiu începând de anul care vine, iar Cornel Stănilă, director general al CS Comunal Șelimbăr, a recunoscut că există discuții cu autoritățile locale, urmând să aibă o întâlnire chiar și cu primarul Astrid Fodor.
Din primele dialoguri, posibilitatea ca formația din Șelimbăr să evolueze pe noul Stadion Municipal Sibiu este destul de mare, Stănilă afirmând că prima partidă pe care echipa pe care o conduce o poate disputa acolo fiind penultima rundă a sezonului regular din Liga 2, cu Dinamo, în etapa a 18-a.
”Ne pregătim pentru ce urmează, important e să ajungem să jucăm pe Stadionul Municipal Sibiu din primăvară. Să facem o impresie bună și să ne pregătim pentru sezonul următor.
Vom avea o discuție cu doamna primar, au fost discuții și până acum, iar deschidere există. Mai departe, trebuie aprobată de Consiliul Local posibilitatea ca și alte echipe în afară de Hermannstadt să poată să joace pe Municipal. Din punctul meu de vedere, meciul cu Dinamo, de acasă, va fi jucat acolo”, a spus Cornel Stănilă la Metropola TV.
Stadionul Municipal Sibiu a fost finalizat relativ recent, iar FC Hermannstadt a anunțat zilele trecute că va reveni pe terenul propriu. Partida care va inaugura arena în urma lucrărilor va avea loc sâmbătă, 10 decembrie, cu Farul, în SuperLigă.
CS Comunal Șelimbăr a terminat și sezonul 2021/2022 din Liga 2 fără să joace vreun meci pe teren propriu la Șelimbăr. Conducerea spera însă ca acest detaliu să nu se prelungească în stagiunea actuală, iar suporterii echipei să nu mai fie nevoiți să se deplaseze în alte localități pentru a putea să îi urmărească pe favoriți.
Deși lucrările la arenă au început de ceva timp, din urmă cu aproximativ doi ani, iar termenul de finalizare a proiectului a fost chiar și sfârșitul anului trecut, CS Comunal Șelimbăr e nevoită, iată, să mai aștepte pentru a putea juca la Șelimbăr partidele din Liga 2 de pe teren propriu. Și această stagiune va fi terminată departe de arena din localitate.
În stagiunea anterioară, clubul din Sibiu a disputat partidele din campionat în primă fază la Avrig, iar spre finalul întrecerii a evoluat la Râmnicu Vâlcea. Până acum, în 2022/2023 a jucat ”acasă” tot la Râmnicu Vâlcea.
Compania Națională de Investiții a demarat, din vara lui 2020, proiectul de infrastructură de la Șelimbăr. Baza sportivă va avea în curând un teren omologat de UEFA și Federația Română de Fotbal, cu 500 de locuri (care va beneficia de nocturnă) și un teren de dimensiuni mici, care va fi folosit și pentru alte sporturi. Toată investiția se ridică la peste 1.8 milioane de euro.
În cadrul proiectului, intră și o clădire pentru vestiare, zonă administrativă, dar și o parcare. Proiectul a fost prevăzut în dosarul înaintat de România către UEFA, pentru organizarea Campionatului European de fotbal, mutat în 2021 din cauza pandemiei de coronavirus. Țara noastră și-a luat angajamentul să modernizeze 400 de terenuri la nivel național, iar în proiect a fost inclus și cel de la Șelimbăr.
Foto: CS Comunal Șelimbăr și Stadionul Municipal Sibiu
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-dupa-doua-saptamani-la-selimbar-jucatorii-imi-dau-incredere-ca-putem-face-treaba-le-am-spus-ca-asa-trebuie-sa-arate-de-acum-incolo-echipa-19254319
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-penultimei-etape-din-liga-2-stabilita-in-2022-derby-ul-rundei-poli-iasi-dinamo-se-joaca-sambata-steaua-fc-brasov-a-fost-pus-duminica-19253974
https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-a-inceput-achizitiile-pentru-partea-a-doua-a-sezonului-a-semnat-cu-portarul-cu-care-a-promovat-petrolul-in-prima-liga-imi-plac-provocarile-este-o-miza-uriasa-19254379
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-fara-amical-in-pauza-competitionala-cum-a-pregatit-dragos-militaru-ultimele-runde-din-2022-si-anunt-categoric-in-privinta-plecarii-19254380