Industriei Galda este ca și retrasă din campionatul Ligii 3. Ce spune președintele clubului din Alba

Marius ANGHEL 20 Jan. 2021, 13:21 Liga 3
Industriei Galda este ca și retrasă din campionatul Ligii 3. Ce spune președintele clubului din Alba

Industria Galda, ultima clasată din Seria a 9-a a Ligii 3 după 10 etape, este pe punctul de a se retrage din competiție în această iarnă, trimiterea înștiințării către FRF fiind doar o chestiune de zile, scrie Ziarul Unirea.

Consilierii locali din Galda de Jos nu doresc să-și mai asume finanțarea fotbalului din localitate și în 2021, iar posibila colaborare cu CSU Alba Iulia s-a blocat de ceva vreme și mai există doar pe hârtie, la nivel de zvonuri.

”În continuare jucătorii care au oferte își vor primi dezlegările, pentru că nu ne dorim să-i încurcăm. În privința retragerii, momentan mai așteptăm cu înștiințarea federației”, a precizat președintele Marcel Giorgiu pentru Ziarul Unirea.

Din lotul cu care Industria Galda a încheiat anul trecut, Frențiu, Haiduc, Cioară și Tocu au plecat la CS Ocna Mureș, Suciu are de ales între Viitorul Șelimbăr, Unirea Dej, CS Ocna Mureș și Măgura Cisnădie, Cunțan e în vizorul celor echipei CSO Cugir, iar Tegbo și Hodea s-au întors la Sibiu.

Industria Galda a promovat în Liga 3 în 2014

Dacă nu se produce o minune, Industria Galda se va retrage din Liga 3 la mijlocul celui de-al 7-lea campionat consecutiv petrecut la acest nivel.

În mod automat, retragerea înseamnă retrogradarea în ultima ligă a județului Alba, adică în Liga 5. Ziarul Unirea scrie că la Galda de Jos nu s-ar mai dori, cel puțin pe termen scurt, o echipă de fotbal de seniori. Activitatea fotbalistică ar putea continua la nivel juvenil, cu o echipă de juniori B1, în competițiile județene de profil.

După 10 etape desfășurate din acest sezon, Industria Galda ocupă ultimul loc în Seria a 9-a a Ligii 3, cu doar 4 puncte acumulate.

Foto: Lucian Danciu

Marius ANGHEL 20 Jan. 2021, 13:21 Liga 3
Pe aceeași temă