La 10 zile de la reluarea pregătirilor, Foresta Suceava, liderul detașat al Seriei 1 din Liga 3, a disputat, vineri, în Copou, primul meci amical al iernii, contra Politehnicii Iași.
Lipsa ritmului și decalajul pregătirii s-au resimțit din plin, iar sucevenii au cedat mai clar decât o arată scorul (1-3), ieșenii având numeroase ocazii clare în afara celor trei goluri marcate.
La final, antrenorul sucevenilor, Dorin Goian, a recunoscut că nu avea așteptări prea mari de la acest meci. Dovadă că niciun jucător de-al său nu a evoluat mai mult de o repriză, nefiind la un nivel fizic ridicat.
Chiar dacă Foresta a defilat în prima parte a campionatului, conducând detașat Seria 1, cu 38 de puncte, cu 9 mai multe decât ocupanta locului secund, rivala Bucovina Rădăuți, antrenorul Dorin Goian încă nu se gândește la promovare.
Fostul internațional spune că într-un astfel de sistem ciudat de promovare, cu două baraje, se poate întâmpla orice în finalul sezonului.
”Drumul e lung, mai ales acum, cu noul sistem de promovare în Liga a 2-a. Mi se pare cel mai greu sistem de promovare. Sunt multe meciuri, baraje. E ciudat, dar dacă așa sunt regulile și încercăm să le respectăm. Am avut o primă parte bună de campionat, dar în partea a doua va fi greu. La baraj va fi greu, printr-o conjunctură nefavorabilă, o zi mai proastă, două accidentări, o suspendare, o greșeală-două și se poate duce totul pe apa sâmbetei. Dar noi momentan vrem doar să ne concentrăm pe jocurile care urmează. Ne-am propus să prindem barajul, acesta este primul obiectiv, iar după aceea la baraj. E clar că dacă vom ajunge acolo vom da totul pentru a promova”, a declarat Dorin Goian.
Goian spune că încearcă să mențină un echilibru în lot și evită să aducă jucători pe salarii mari.
”Am dori să mai aducem ceva jucători, dar, din păcate, în iarnă nu prea găsești jucători buni, care să vină să te ajute. Să iei ceva de la Liga a 2-a, ori nu a jucat deloc și clubul vrea să scape de ei. Și atunci mi-e greu să cred că dacă a jucat foarte puțin în eșalonul secund, în prima parte a campionatului, vine la noi și rupe norii. Și zona noastră geografică e mai aparte, e greu să aduci jucători la Suceava, trebuie să le dai niște salarii mult mai mari, peste media vestiarului. Și atunci nu e ok, pentru că riști să strici vestiarul. Încercăm să ținem un echilibru din toate punctele de vedere și cu ce avem, cu jucători care să vină să crească nivelul echipei, să creeze o concurență bună pe posturi, să încercăm să ne batem și să scoatem maxim de la fiecare joc”, a mai spus Dorin Goian.
În această iarnă, Foresta Suceava i-a prezentat ca achiziții pe Robert Martin (atacant / Şomuz Fălticeni)Valentin Hagiu (mijlocaș / Rapid Brodoc), Sebastian Nechita (mijlocaș / Dante Botoșani, dar împrumutat de la FC Botoșani), Ștefan Cană (fundaș / Unirea Constanța) și Vlad Codău (mijlocaș / Dante Botoșani). La reunire, ca noutăți, au fost și portarul Daniel Zvoronciuc (Dante Botoșani) și juniorii Sebastian Burlacu și Ştefan Valentin Petraru (ambii de la LPS Suceava).
Fostul internațional urmărește și rezultatele din Seria a 2-a, din care se va alege primul adversar de la baraj.
”Sincer, nu m-am interesat prea mult să vizionez celelalte echipe, știu că sunt acolo, Focșani, Metalul Buzău, Râmnicu Sărat care sunt pe primul loc, Aerostar, cam aceste echipe au șanse mari de a juca în play-off. Mai departe, o să vedem cine va ajunge la baraj. Dar momentan nu mă gândesc la ele, ci să câștigăm noi cât mai multe puncte și să ajungem la baraj. Acolo voi avea timp să vizionez și adversarele. Până acum m-am interesat doar din punctul de vedere al rezultatelor, nicidecum al jocului”, a completat antrenorul Forestei Suceava, liderul primei serii din cel de-al treilea eșalon, echipă deja calificată matematic în play-off.
După 15 etape, Foresta Suceava ocupă locul 1 în Seria 1 a Ligii 3, cu 38 de puncte, fiind urmată de Bucovina Rădăuți și CSM Bacău, cu câte 29 de puncte. Foresta are o singură înfrângere în 15 etape, un 1-2 suferit în etapa a 8-a pe terenul Științei Miroslava.
Dintre toate echipele participante în cele 10 serii de Liga 3, Foresta are a patra cea mai bună linie de clasament, după Corvinul Hunedoara (Seria a 9-a, 43 de puncte), CSM Deva (Seria a 7-a, 39 de puncte) și CS Blejoi (Seria a 5-a, tot 38 de puncte, dar golaveraj mai bun).
Dorin Goian a vorbit și despre scandalul la modă din prima ligă, cel al licențelor antrenorilor. ”Goe” spune că în mod normal ar trebui să stea pe bancă doar antrenorii cu licență. Și a dat exemplul său și al lui Bogdan Lobonț, care în timp ce erau jucători activi veneau periodic în România, de la echipele la care jucau în străinătate, pentru a-și lua în primă fază carnet de antrenor.
”Nu mă întrebați de licențe, chiar nu e treaba mea. V-am spus, eu mi-am făcut licențele. Și nu mi-a fost ușor. Țin minte că veneam cu Lobonț, eu din Grecia, el din Italia, ca să ne luăm în primă fază carnetul de antrenor. Veneam cu Lobonț din țări străine să facem treaba asta. Așa am gândit că este normal. Mi se pare că ar trebui să antreneze cei cu licență, dar ce mai este normal în țara asta?”, a declarat Dorin Goian.
Fostul internațional spune că e greu să intre în circuitul antrenorilor despre care se vorbește în prima ligă. Și nici nu vrea să bată la ușă. Conducătorul care îl vrea – spune Goian, poate face rost de numărul său de telefon, pentru a discuta.
”Păi eu am luat-o de jos de vreo trei ani, tot îmi fac mâna la Liga a 3-a. E greu. Acuma se spune că trebuie să intri în circuit. Ca să antrenezi în Liga I trebuie să fii în circuit. Din păcate, eu nu am intrat în acest circuit. Nu am fost niciodată persoana care să bat la ușă. Să dau limbi în urechi, cum se spune. Nici ca jucător, nici ca antrenor. Nu îmi place treaba asta. Eu cred că un conducător de club, dacă vrea să ia un antrenor, cu siguranță poate să facă rost de numărul meu de telefon, să sune. Asta cu circuit, necircuit, impresari agreați sau neagreați…”, a mai spus Dorin Goian, care nu știe când va activa la o echipă din prima ligă: ”Nu știu când voi antrena în Liga 1. Asta cu antrenoratul e puțin relativ, așa. Vedeți că sunt antrenori care au avut rezultate, care au experiență destul de mare și care nu au mai prins un angajament de ceva vreme. E greu, fotbalul la noi e puțin mai altfel decât în alte părți. Nu mi-am făcut neapărat un target când voi antrena în Liga 1. Încerc să mă bucur de moment și vedem ce va fi. Dacă se va ivi o oportunitate să antrenez în Liga a 2-a sau în Liga 1, vom vedea.”
Întrebat care este echipa la care a jucat și pe care ar dori să o antreneze, Goian a răspuns ferm: ”Glagow Rangers. Pentru tot ce înseamnă, atmosferă, club, condiții extraordinare. Chiar vorbeam cu staff-ul meu de la Foresta, pentru că ne plângeam de terenuri. Acolo, la baza lor erau 12 terenuri. Mi-aș dori cândva să ajung să antrenez Glasgow Rangers. E greu, e foarte greu, e aproape imposibil, dar îmi doresc.”
Goian este de părere că CFR Cluj rămâne și în acest an favorită la titlu în SuperLigă și i-a transmis lui Dan Petrescu mult succes în dubla manșă cu Lazio Roma, din Conference League. De asemenea, fostul internațional spune că fotbalul românesc va stârni mai mult interes abia când va avea mai multe echipe calificate în grupele cupelor europene. În Europa League și Conference League, pentru că Champions League este de neatins.
”Ne vom uita la Liga 1 cu mai mare interes când vom avea mai multe echipe de valoare mai mare, când vom avea echipe care joacă în grupele Europa League sau Conference League. La Champions League trebuie să mai așteptăm. Nu suntem de Champions. Dar măcar să avem în fiecare sezon o echipă în grupele Europa League și una în Conference League. Să o luăm treptat. Ținem pumnii CFR-ului în meciul cu Lazio, din păcate e singura care joacă în primăvara europeană. Despre lupta la titlu, la cum văd eu lucrurile tot CFR va lua campionatul. Este o echipă mai echilibrată, mai constantă, Dan Petrescu are deja o experiență foarte mare și obține maxim din fiecare joc, știe să pregătească foarte bine meciurile. Din punctul meu de vedere, tot CFR va câștiga campionatul și anul acesta”, susține antrenorul Forestei Suceava, care așteaptă o calificare a tricolorilor la EURO: ”Începe o nouă campanie de calificare, într-o grupă accesibilă cred eu. Nu ușoară, pentru că nimic nu este ușor, dar puteam să cădem mai greu. Sperăm să facem o campanie bună, să începem bine și să reușim să ne calificăm.”
Întrebat dacă îl mai recunoaște pe Adrian Mutu atât de serios, transformat în postura de antrenor, Dorin Goian a replicat: ”Credeți-mă, te obligă meseria pe care o are, te obligă să fii serios. E o presiune mare pentru el, dar nu că nu ar fi obișnuit. Adi duce la presiune, nu îmi fac eu probleme din punctul acesta de vedere. Îmi place foarte mult ce se întâmplă la Rapid, fără doar și poate este, momentan, cel mai iubit club din țară. Și prin prisma emulației, a tot ce se întâmplă la acel cluh. Mi-aș dori ca Adi Mutu să aibă un parcurs bun și, de ce nu, să ia titlul. Nu va fi ușor, dar eu îi doresc multă baftă.”
Foto: Foresta Suceava
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-poli-iasi-isi-intra-in-forma-a-castigat-fara-probleme-amicalul-cu-foresta-suceava-leo-grozavu-s-a-creat-concurenta-pe-posturi-19259479
https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-un-jucator-plecat-de-la-unirea-constanta-si-a-gasit-echipa-stefan-cana-a-ajuns-sub-comanda-lui-dorin-goian-la-foresta-suceava-19258549