Dorin Goian, alături de mari vedete ale fotbalului mondial, la meciul caritabil organizat de Fabrizio Miccoli. ”Am depănat amintiri, ne-am distrat. A fost o onoare să fiu pe teren”

Narcis POHOAȚĂ 28 Sep. 2026, 23:17 Diverse
Dorin Goian, alături de mari vedete ale fotbalului mondial, la meciul caritabil organizat de Fabrizio Miccoli. ”Am depănat amintiri, ne-am distrat. A fost o onoare să fiu pe teren”

Președintele de onoare al echipei din Liga 2 Cetatea Suceava, Dorin Goian, a revenit pe teren, la vârsta de 45 de ani.

Fostul mare internațional român, cu 69 de selecții și 5 goluri marcate pentru echipa națională, a participat, sâmbătă, la un meci de gală în Italia, la Palermo.

Dorin Goian, coleg cu multe staruri ale fotbalului mondial la meciul caritabil organizat de Fabrizio Miccoli

Sâmbătă, 26 septembrie, Dorin Goian s-a aflat pe teren la meciul caritabil organizat de fostul său coechipier de la Palermo, Fabrizio Miccoli. Goian și Miccoli au fost colegi în Serie A în perioada 2009-2011, iar fostul fotbalist italian l-a invitat pe actualul oficialul sucevean la meciul său de retragere.

Partida de pe stadionul ”Renzo Barbera” a avut un caracter caritabil și a reunit pe gazon nume sonore ale fotbalului italian și nu numai.

Alături de Miccoli și Dorin Goian, din ”Team Miccoli” au mai făcut parte, printre alții, Filippo Inzaghi, Fabio Liverani, Fabio Simplicio, Federico Balzaretti, Salvatore Sirigu, Radja Nainggolan, Nuno Gomes, Valeri Bojinov sau Amauri, fostul internațional român intrând pe teren în repriza secundă.

Partida dintre ”Team Miccoli” și ”Nazionale Artisti TV” a fost câștigată de starurile fotbalului cu 6-0, duelul fiind urmărit din tribune de peste 15.000 de spectatori.

Dorin Goian: ”A fost o onoare să fiu pe teren”

Invitat la eveniment telefonic, chiar de către fostul coleg Fabrizio Miccoli, Dorin Goian s-a bucurat de revederea cu foștii coechipieri, dar și cu adversari din cei doi ani petrecuți la Palermo.

”În primul rând, au fost emoții, pentru că m-am revăzut cu mulți dintre foștii coechipieri, m-am revăzut cu adversari pe care i-am avut în acea perioadă. Una peste alta, un eveniment reușit, Fabrizio Miccoli merita un astfel de meci. Organizarea a fost impecabilă. Palermo, foarte frumos, vremea a fost superbă, am petrecut trei zile foarte frumoase acolo. S-au depănat foarte multe amintiri, am râs, ne-am distrat și în teren și în afara lui. Chiar în timpul jocului a fost o distracție faină, ne-am simțit foarte bine acolo în teren. A fost un eveniment foarte frumos și o onoare să fiu pe teren cu nume precum Inzaghi, Nainggolan, Bojinov, Sirigu, Liverani, Simplicio și alții. Doar nume importante acolo în vestiar și mă bucur că am avut onoarea și șansa să fiu acolo cu ei”, a declarat Dorin Goian pentru Liga2.ro.

  • Goian a avut șansa să înscrie un gol în acest meci, însă a trimis în bară din doar 10 centimetri de linia porții!

La un gol de grupele Champions League, finala Cupei cu Interul lui Chivu și Mourinho

Goian și-a adus aminte de perioada frumoasă petrecută la Palermo, între anii 2009 și 2011, când a fost la un gol de participarea în grupele UEFA Champions League. Totodată, Goian a jucat și finala Cupei Italiei cu Palermo, chiar împotriva lui Inter Milano, echipă care în 2010 a reușit tripla: campionat, cupă, Champions League.

”Sincer, da, mă așteptam să fiu invitat. Știam de acest eveniment, știam că Fabrizio vrea să invite toți coechipierii din acea perioadă, pentru că am avut o perioadă frumoasă la Palermo în cei doi ani de zile. Am jucat în grupele Europa League. O echipă precum Palermo, să fii la un pas de grupele UEFA Champions League, o mare performanță. Pentru că, dacă nu făceam 1-1 acasă cu Sampdoria acasă în ultima etapă, meciul decisiv pentru noi, jucam în Liga Campionilor. Cine câștiga termina pe 4, iar noi am făcut 1-1. Și Sampdoria avea o echipă bună, cu Cassano, Pazzini, fotbaliști foarte importanți. Din păcate, am făcut doar 1-1 în ultima etapă cu ei și noi am jucat în Europa League.
Apoi, am jucat finala Cupei Italiei cu Inter Milano. Marele Inter din acea perioadă, cu Mourinho antrenor, cu Cristi Chivu, Diego Milito, Zanetti, Schneider. Acea echipă a lui Inter care a făcut tripla”, a precizat Dorin Goian.

 

Narcis POHOAȚĂ 28 Sep. 2026, 23:17 Diverse
Pe aceeași temă