Sărbătoare mare la Oradea! 11.000 de oameni au asistat la promovarea în Liga 2 a FC Bihor, după un meci facil cu Ghiroda. ”Era anormal să ne împotmolim”

Anda DELIU 06 Jun. 2024, 00:41 Liga 3
Sărbătoare mare la Oradea! 11.000 de oameni au asistat la promovarea în Liga 2 a FC Bihor, după un meci facil cu Ghiroda. ”Era anormal să ne împotmolim”

FC Bihor Oradea a trecut în returul finalei barajului de promovare în Liga 2 cu scorul de 3-0 de CSC Ghiroda și Giarmata Vii.

Meciul a fost unul fără prea mare suspans, căci, din minutul 9, oaspeții au avut inferioritate numerică.

11.000 de oameni au venit la sărbătoare pe stadionul ”Iuliu Bodola”, pentru o revenire a Oradiei la nivelul ligii secunde după 8 ani, de la finalul sezonului 2015-2016, ultimul jucat cu două serii.

Ghiroda a făcut meciul ușor pentru FC Bihor, prin eliminarea rapidă a lui Jighici

Bihorul a început ceva mai decisă meciul de acasă, după acel 2-2 cu scandal de la Ghiroda, în care a primit două penalty-uri controversate. Însă cea care a ”lovit”, dar în sens negativ pentru ea, a fost Ghiroda. În minutul 9, Petrișor Jichici l-a ”avariat” tare pe Andrei Moga la față.

Arbitrul Horațiu Feșnic a dat inițial cartonaș galben, dar apoi a văzut că bihoreanul sângerează și, regulamentar, a scos cartonașul roșu. Avantajul omului în plus nu a fost imediat valorificat de bihoreni, iar Răzvan Trandu și portarul Tudor Ciocan au arătat că și echipa din Banat știe fotbal.

Primul gol a venit în cele din urmă în minutul 42. La o centrare din stânga, cu portarul ieșit pe sub balon, Csaba Preklet a trimis cu capul din unghi închis, iar mingea a depășit linia porții. Ciocan a încercat s-o respingă, dar a venit și Ricardo Farcaș și a împins-o clar până în plasă.

Răzvan Trandu, înger și demon pentru timișeni

Echipa din Oradea a înscris din nou rapid, în prelungirile primei reprize. A fost o minge lansată în adâncime, iar Trandu nu s-a obosit prea mult după ce a văzut că Gîdea era în offside.

Sergiu Jurj a venit însă din spate, a preluat și avansat cu mingea, a pătruns în careu, de unde l-a învins pe Tudor Ciocan la prima bară.

Cu acest scor și avantaj la pauză, era tot mai clar că elevii lui Florin Farcaș se îndreaptă spre un rezultat bun.

Imediat după ce echipele au revenit pe teren, Băican a trimis cu capul din 6 metri, puțin pe lângă poartă. Ghirozenii nu au dezarmat complet, deoarece Trandu l-a pus la lucru pe Pînzariu, iar Popovici a driblat trei adversari, dar a fost deficitar, ca de multe ori în cariera sa, la finalizare.

Scor de neprezentare pentru FC Bihor

Până la urmă, Bihorul a reușit să înscrie din nou, după ce Sergiu Jurj a fost obstrucționat cu spatele de David Pop, retras fundaș central în condițiile în care titularul Mircea Stupu a fost suspendat după eliminarea gratuită de la meciul tur.

Adrian Gîdea a executat penalty-ul și a marcat pentru scor de neprezentare în minutul 67. De la acest scor nu s-a mai întâmplat mare lucru, decât meteorologic, cu o ploaie puternică, oprită la timp pentru festivitatea de premiere.

Florin Farcaș: ”Nu mi-a fost greu nici la Ghiroda”

Antrenorul echipei FC Bihor a avut mici înțepături la adresa Ghirodei și a spus că rezultatul era normal pentru echipa sa.

”Să vă spun sincer, nu mi-a fost greu nici la Ghiroda, chiar dacă ei au încercat să creeze presiune pe noi. Din primul minut au început să facă valuri și vâlvă, pe o organizare care a lăsat de dorit. Dar nu mai contează. Am sperat în victorie, pentru că noi am practicat un fotbal plăcut acasă, total, de calitate și în deplasare. Era normal, fiind echipa care nu am pierdut niciun joc, era anormal ca astăzi să ne împotmolim și să nu reușim această frumoasă promovare”, a declarat antrenorul învingător după meci.

”Principalul” trupei orădene a precizat că pentru elevii săi nu a fost o misiune psihologică ușoară. ”A fost o presiune fantastică pe jucători. Suntem o echipă de mânji! O echipă tânără, și presiunea e apăsătoare pe ei. Nu avem jucători cu experiență foarte mare, care să fi jucat la nivele superioare. De aceea, era normal să avem răbdare, să fim cumpătați, echilibrați, pentru că aveam nevoie doar de victorie”, a mai spus Farcaș.

FC Bihor Oradea, în victoria cu CSC Ghiroda: Pînzariu – Preklet, Ric. Farcaş (cpt.)(Ioviță 74′), Al. Băican, Vînău – C. Jurj, Andr. Moga (Gagyi 76′), Calugher (Bg. Vasile 60′), Gîdea – Sg. Ciocan (Hosu 60′), Sg. Jurj (Chitaș 76′). Rezerve neutilizate: Bob – Gal, Săutiuț, Tincău.

Afișul cu care FC Bihor Oradea și-a anunțat promovarea în Liga 2

Așteaptă un stadion plin și în Liga 2

Farcaș s-a bucurat că la meci a venit multă lume și spune că vrea un public mai numeros în Liga 2.

”Ca bihorean, sunt foarte mândru de ceea ce am realizat! Și mi-am dorit enorm această promovare, pentru public, pentru că sunt bihorean. Este fantastic ca o echipă de Liga 3 să adune 11.000 de spectatori într-un meci de baraj. Cu siguranță susținerea în Liga 2 va fi și mai mare. Avem nevoie de pauză acum, de susține în continuare, de o analiză clară, pentru că Liga 2 este altceva”, a conchis cel care a mai antrenat FC Bihor Oradea, Luceafărul Oradea, Sportul Șimleu Silvaniei, CSC Sânmartin și CA Oradea. Actuala FC Bihor este fosta CAO..

FC Bihor intră în vacanță. Liga 2 se va relua în primul sfârșit de săptămână din luna august.

Foto: FC Bihor Oradea

Anda DELIU 06 Jun. 2024, 00:41 Liga 3
Pe aceeași temă