:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Falexandru-pelici-gheorghe-hagi-farul-csm-unirea-alba-iulia-sferturi-cupa-romaniei-1024x600.jpg)
CSM Deva a încheiat anul en fanfare, fără eșec în acest sezon de Liga 3, cu o serie de șapte meciuri în care a obținut doar victorii, iar în ultimele trei partide a marcat nu mai puțin de 20 de goluri și nu a primit niciunul.
Pe lângă calificarea matematică în play-off-ul Seriei a 7-a, echipa antrenată de Ștefan Nanu termină anul 2022 dând o lovitură uneia dintre colegele de serie, rivala județeană Jiul Petroșani.
CSM Deva a făcut prima achiziție pentru partea a doua a sezonului și aceasta este George Dănăilă, golgheterul Jiului.
Mijlocașul de 24 de ani originar din Tecuci, în trecut fost la Sporting Liești și Hușana Huși, alte echipe din Liga 3, a fost unul dintre jucătorii care s-au făcut remarcați la Jiul, a evoluat în toate cele 15 meciuri din acest campionat, a înscris 6 goluri și l-a făcut pe Ștefan Nanu să și-l dorească la CSM Deva. Lucru care s-a și realizat la scurt timp după încheierea jocurilor oficiale din 2022.
Deva și Jiul au jucat ultimul meci din acest an în data de 3 decembrie, iar la 7 decembrie liderul Seriei a 7-a anunța achiziționarea lui George Dănăilă.
”George Dănăilă este noul jucător al CSM Deva
În vârstă de 24 ani, a evoluat ultima dată pentru Jiul Petroșani.
George Dănăilă poate evolua atât în partea dreaptă a atacului, cât și în banda stângă.
George Dănăilă a făcut junioratul la LPS Galați și Oțelul Galați, însă la seniori a evoluat pentru Sporting Liești, Husana Huși și Jiul Petroșani.
Bine ai venit și mult succes în tricoul alb-albastru, George!”, a transmis CSM Deva pe pagina sa de Facebook.
Chiar dacă echipa lui Ștefan Nanu nu a suferit deloc în atac în acest sezon, în 15 meciuri înscriind nu mai puțin de 54 de goluri, având de departe cea mai bună ofensivă din întreaga Liga 3 privind această realizare, fiind urmată de Corvinul Hunedoara (Seria 9), care are 52 de goluri, Deva a perfectat această achiziție cel mai probabil gândindu-se la ceea ce va urma, barajul de promovare în Liga 2. A profitat de faptul că Dănăilă tocmai s-a despărțit de Jiu, chiar primul adversar pe care îl va întâlni în 2023 în cele trei jocuri rămase din sezonul regular.
Altă pierdere suferită de Jiul a fost cea a antrenorului. George Zima și-a anunțat plecarea, motivând ”diferențe de opinii și principii legate de viitorul acestei echipe” pe care le-a avut cu conducerea clubului.
Odată cu plecarea lui Zima, de Jiul s-au despărțit și jucătorii George Dănăilă și Lorant Kiş. Primul, iată, a semnat cu CSM Deva.
”Mulțumesc Jiul Petroșani pentru tot!
Am avut onoarea să joc pentru o echipă cu un nume atât de mare și să întâlnesc niște oameni minunați pe care nu mă așteptam sincer să îi întâlnesc. Vă doresc multă sănătate tuturor și sper ca echipa să ajungă la același nivel la care a fost înainte!! Forța Jiuu”, a scris Dănăilă pe pagina sa de Facebook după despărțirea de Jiul Petroșani.
Foto: Adrian Farcaș / Jiul Petroșani
https://liga2.prosport.ro/liga-3/jiul-petrosani-fara-antrenor-dupa-ultimul-meci-din-2022-george-zima-si-a-anuntat-plecarea-s-a-incheiat-una-dintre-cele-mai-frumoase-perioade-din-viata-mea-19255886
https://liga2.prosport.ro/liga-3/bucovina-radauti-ramas-fara-presedinte-19256399
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cristian-pustai-schimbari-de-lot-la-csm-ceahlaul-19256392
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-ramnicu-sarat-parcurs-peste-astepteri-si-primul-loc-la-final-de-an-cu-un-buget-inferior-favoritelor-seriei-formatia-lui-marius-tirila-incepe-sa-viseze-la-promovare-nu-facem-jocurile-n-19256336
https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-nevoita-sa-justifice-cheltuirea-banilor-publici-desi-are-buget-de-500-000-de-euro-exista-restante-catre-jucatori-si-prime-neplatite-la-care-se-adauga-un-litigiu-pagubos-19256304