Știința Miroslava va porni la drum în noul sezon al Ligii 3, ediția 2024-2025, cu un nou antrenor, deși cu nu mult timp în urmă anunța un alt ”principal”.
Cristian Popovici (56 de ani), ultima dată la CSM Bacău, din aceeași primă serie a Ligii 3, a ajuns la un acord cu conducerea echipei din județul Iași și a semnat, marți, un contract pe doi ani.
Acesta îi ia locul lui Dorian Marin (64 de ani), care rămâne, totuși, în cadrul clubului.
Deși la începutul lunii iulie a acestui an l-a anunțat în funcția de antrenor principal pe Dorian Marin, Știința Miroslava va începe noul sezon al Ligii 3 cu un alt antrenor. Cristian Popovici, fost antrenor la Miroslava în perioada 2019-2021, revine la poalele Uricaniului, având ca obiectiv, în primă fază, accederea în play-off.
”Am fost căutat de către oamenii de la Știința Miroslava și am zis da, mai cu seamă că îi cunosc, am mai lucrat aici și m-am simțit foarte bine. Eu mai lucram la CSM Bacău doar cu antrenorii de la ”underi”, am rămas acolo să-i ajut până îmi găsesc echipă. Sigur, a contat faptul că am mai lucrat la Miroslava, îi cunosc pe oamenii de aici, inclusiv pe domnul primar (n.r. – Dan Niță), și dânsul a avut un rol important în decizia mea. A contat și faptul că s-a făcut o bază foarte bună aici, cred că sunt echipe în Liga 2 care nu au o astfel de bază de pregătire. Faptul că s-au făcut lucrurile astea înseamnă că se dorește ceva și e ok. Obiectivul este calificarea în play-off și după aceea vom vedea ce putem face mai departe”, a declarat Cristian Popovici pentru Liga2.ro.
Bun cunoscător al Ligii 3, eșalon în care a activat în ultimele sezoane, Popovici crede că FC Bacău este principala pretendentă la play-off, dar majoritatea echipelor cu ștate vechi în Seria 1 pot emite pretenții la primele patru locuri, cele care duc în grupa care determină cele două formații care merg în barajele de promovare în Liga 2.
”Cred că FC Bacău stă cel mai bine la momentul acesta, dar toate echipele sunt bunișoare. Vasluiul, Brodocul au loturi bune, Bucovina Rădăuți a fost în ultimii ani în play-off, CSM Bacău, unde am fost eu. Sunt destule echipe care ne batem acolo”, a completat Popovici, care încă nu-și poate da cu părerea despre lotul de jucători: ”Abia am venit, încă nu pot să mă pronunț cu privire la lot. Azi avem un meci cu juniorii Under 19 de la Poli Iași. Timpul este scurt, sâmbăta viitoare începe campionatul, trebuie să-i cunosc și eu pe jucători, dar sperăm să facem un lot bun.”
Cristian Popovici a activat ultima dată la Miroslava între anii 2019 și 2021, fiind demis în septembrie 2021, după un start ratat de campionat. După plecarea de la Miroslava, Popovici s-a calificat cu Dante Botoșani în barajul de promovare, pierzând finala în fața Oțelului Galați, iar în ultimele două sezoane a activat la CSM Bacău, cu care a mers de fiecare dată în play-off.
Clubul din Miroslava anunță că după venirea lui Cristian Popovici, fostul antrenor Dorian Marin va prelua funcția de director tehnic la Știința.
”Suntem bucuroși să anunțăm că, începând de astăzi, domnul Cristian Popovici este noul antrenor al echipei de seniori a Clubului Sportiv Știința Miroslava. Domnul Popovici a semnat un contract pe o durată de doi ani, cu posibilitatea de prelungire, și va prelua conducerea tehnică a echipei cu obiectivul de a continua tradiția de performanță și de a duce echipa la noi succese. Cu o vastă experiență în fotbalul românesc, Cristian Popovici este cunoscut pentru abilitatea sa de a dezvolta jucători tineri și de a forma echipe competitive. Suntem convinși că, sub conducerea sa, echipa de seniori va atinge noi culmi și va continua să fie un pilon de stabilitate și excelență în sportul local.
Suntem încântați să anunțăm că domnul Marin Dorian va prelua funcția de Director tehnic în cadrul clubului. Cu o experiență considerabilă în managementul sportiv, domnul Dorian va colabora îndeaproape cu antrenorul Cristian Popovici pentru a asigura implementarea unei strategii coerente și eficiente la toate nivelurile echipei”, a anunțat clubul Știința Miroslava pe site-ul oficial.
În primul meci oficial din noul sezon, Știința Miroslava s-a făcut de râs în fața echipei din Liga 4 Iași CSM Pașcani, care s-a impus cu scorul de 3-0 în Turul 1 al Cupei României. De altfel, Pașcaniul este, până acum, surpriza plăcută a Cupei, acum fiind calificată în Play-off, după ce a eliminat alte două echipe din Liga 3, pe Rapid Brodoc (2-1) și Bucovina Rădăuți (2-0).
Știința Miroslava și-a aflat marți, 20 august, programul din noul sezon al Ligii 3, ediția 2024-2025. Va debuta cu un joc pe teren propriu chiar contra CSM Bacău, fosta echipă a lui Cristian Popovici.
Echipa de lângă Iași a încheiat sezonul trecut de Liga 3 pe locul 4 în Seria 1, ultimul, în play-off, unde a ajuns datorită abandonului celor de la Foresta Suceava. În ultimele etape a fost condusă de interimarii Cosmin Popescu (antrenor secund) și Benone Dohot (antrenor cu portarii), după demiterea, la finalul lunii aprilie, a lui Tibor Selymeș. Fostul internațional pleca cu scandal, făcând declarații dure la adresa președintelui Alexandru Vieru.
Noua echipe a Ligii 3 debutează în data de 31 august 2024.
Foto: Știința Miroslava