Știința Miroslava și-a numit un nou antrenor principal, cu care va aborda noul sezon de Liga 3, după ce în ultimele etape din ediția trecută a fost condusă de interimarii Cosmin Popescu (antrenor secund) și Benone Dohot (antrenor cu portarii), în urma demiterii, la finalul lunii aprilie, a lui Tibor Selymeș.
Alesul clubului din județul Iași este Dorian Marin, un antrenor român în vârstă de 64 de ani, originar din Bacău și care din 2002 a condus mai multe echipe din afara țării, în Siria, Liban, Eritrea, Uganda, Oman, Ghana, Kenya și Nigeria!
Știința Miroslava l-a anunțat duminică, 7 iulie, pe Dorian Marin în poziție de antrenor al echipei. În România, acesta a activat la echipele Minerul Comănești, Baia Sprie, Minaur Baia Mare, Mesagerul Bacău și Midia Năvodari.
Ultima sa experiență a avut-o în Nigeria, la Calabar Rovers, din 2017 până în 2019, iar la începutul anului 2023 Marin se afla în Germania, unde se mutase după ce ”s-a îmbolnăvit serios în Nigeria”, potrivit unui articol al GSP din acea vreme. În noiembrie 2023, Sport.ro scria despre despre antrenorul român, citându-l, că poartă negocieri cu ”trei cluburi din Liga 1 și Liga 2” din țara noastră, dar și că a refuzat câteva oferte din Africa de Vest, pentru că ”nu cred că aș mai putea face față unei noi infecții cu malarie”.
Dorian Marin a fost selecționer al Eritreei (2006-2007), campion al Ugandei (2009, cu Uganda Revenue Authority FC) sau vicecampion al Siriei (2017, cu Tishreen SC).
”Clubul Sportiv Stiinta Miroslava are onoarea de a prezenta noul antrenor a formatiei de Liga a III-a a, in persoana domnului Dorian Marin.
Nascut la Bacau, profesorul Marin are o vasta experienta manageriala, incepandu-si activitatea in 1992 la Minerul Comanesti, urmata mai apoi de alte experiente in Romania la FC Baia Mare, SC Bacau si Sageata Navodari. In 2001 face pasul catre fotbalul extern antrenand pe rand formatii de top din Siria, Liban, Eritrea, Uganda, Oman, Ghana, Kenya si Nigeria.
In varsta de 64 de ani, a obtinut premii precum cel mai bun antrenor din Eritrea calificand-o pentru prima oara in istorie la Cupa Africii, top 3 manageri ai anului in Uganda, cel mai bun manager din Nigeria, cel mai bun manager de academie in Emiratele Arabe Unite, castigator al Cupei Nigeriei, dar si premiul de cel mai bun antrenor in Dubai.
Ultima experienta il gaseste in Dubai la Arsenal Football Academy, iar acum semneaza cu Stiinta Miroslava pentru un sezon cu posibilitate de prelungire”, sună anunțul clubului din Miroslava.
Dorian Marin revine, astfel, în fotbalul românesc după 24 de ani, ultima sa experiență având-o la Midia Năvodari!
La Știința Miroslava a fost atras de condițiile pe care le are clubul și spune că își dorește promovarea, iar pentru asta a cerut și sprijinul suporterilor.
”De mai bine de un an și jumătate am ajuns la concluzia că trebuie să plătesc înapoi fotbalului românesc ceea ce el mi-a oferit și pentru că m-a scos în lume. Am avut discuții cu mai multe cluburi, însă, din punct de vedere a calității oamenilor și a valorii proiectelor, am ales Miroslava întrucât mi-a plăcut pozitivitatea, profesionalismul și dorința de lucru ce am regăsit-o aici. Știam de Știința de acum un an, timp în care am urmărit-o, însă acum, cunoscând din ce în ce mai mult clubul, văd că se dorește performanță. De la bazele sportive de la Uricani și Balciu, la sălile de sport, hotelul de la club și terenurile și condițiile de refacere, pot spune că avem infrastructura necesară să ne putem bate la locurile fruntașe. Am urmărit copiii de la grupele de juniori și pot spune că am văzut mici fotbaliști de o calitate extraordinară cu mult talent și valoare. Noi, în schimb, trebuie să ne asumăm responsabilitatea și să ne batem până la ultima picatură de energie și să promovăm. Sper ca spectatorii să înțeleagă că băieții noștri vor avea nevoie de suportul lor, precum actorii pe scenă au nevoie de public. Îi așteptăm cu mic și cu mare la stadionul Uricani și să creăm o emulație uriașă în jurul culorilor alb-albastre”, a fost prima declarație a noului antrenor al Științei Miroslava.
Știința Miroslava a terminat sezonul recent de Liga 3 pe locul 4, ultimul, în play-off-ul Seriei 1. În Liga 2 a activat prima și singura dată în sezonul 2017-2018, când a retrogradat de pe locul 17 din 20.
Foto: Știința Miroslava