Derby-ul primelor două clasate din play-off-ul Seriei 5 a Ligii a 3-a, din etapa a 8-a, dintre AFC Odorheiu Secuiesc și FC Pucioasa, s-a terminat cu un scor catastrofal pentru oaspeți.
Cu biletele pentru barajul de promovare în Liga 2 deja în buzunar, poate că echipa dâmbovițeană n-a mai pus mare preț pe disputa cu locul 1.
Cu 8-1 s-a impus AFC Odorheiu Secuiesc, care a ajuns astfel la 62 de puncte și nu mai poate pierde poziția de lider, care era sigură încă după etapa a 6-a.
Alexandru Darius Pop (11, 15, 38, 54, 87), Vasile Mihai Petra (43), Mihai Manole (81) și Csanad Maruscza (90+1 – penalty) au marcat pentru învingători, în timp ce golul de onoare pentru FC Pucioasa, dacă poate fi numit așa dat fiind scorul final, a fost reușit de Alexandru Mihai Enache (73).
Atacantul Alexandru Darius Pop a fost, grație celor cinci goluri, omul confruntării. În vârstă de 28 de ani, vârful a ajuns la AFC Odorheiu Secuiesc după ce sezonul trecut făcea parte din lotul Rapidului și se lupta pentru promovarea în Liga 1, obiectiv pe care giuleștenii l-au și îndeplinit. A prins 10 meciuri pentru ”feroviari” în Liga 2, însă nu a mai fost ținut în lot după accederea în prima divizie.
Pop are un trecut interesant, anterior experienței de la Rapid mai evoluând pentru Poli Timișoara, Viitorul Pandurii, Aerostar Bacău, UTA, Dacia Unirea Brăila sau Dunărea Călărași.
Și alt marcator, Mihai Petra, are trecut în Liga 2, evoluând de-a lungul carierei pentru echipe precum UTA sau Unirea Tărlungeni.
Înfrângerea este una rușinoasă pentru FC Pucioasa, care nu a înregistrat cele mai bune rezultate după etapa a 6-a, când a devenit sigură de unul din locurile pentru barajul de promovare. Poate că jucătorii echipei din Pucioasa se concentrează mai greu în condiții de obiectiv îndeplinit. Runda trecută au făcut 1-1 cu Olimpic Cetate Râşnov, pe teren propriu.
AFC Odorheiu Secuiesc și FC Pucioasa vor juca în barajul de promovare pentru Liga 2 cu primele două clasate din Seria 6. Acolo locul 1 e ocupat și asigurat de CSM Slatina, dar pentru locul 2 se află în luptă deschisă două formații, CSM Alexandria și Viitorul Dăești, ambele cu câte 49 de puncte.
Foto: AFC Odorheiu Secuiesc
https://liga2.prosport.ro/seria-1/schimbari-radicale-la-dacia-unirea-braila-dupa-retrogradarea-in-liga-3-contractul-cu-principalul-laurentiu-ivan-a-fost-rupt-iar-secundul-marian-samuila-a-primit-19231129
https://liga2.prosport.ro/liga-3/gafa-de-amatori-care-o-poate-costa-pe-viitorul-daesti-barajul-de-promovare-in-liga-2-valcenii-au-pierdut-la-masa-verde-meciul-cu-csm-alexandria-19231121
https://liga2.prosport.ro/liga-3/flavius-sabau-a-preluat-oficial-unirea-ungheni-la-24-de-ore-dupa-despartirea-dupa-mai-bine-de-sase-ani-de-soimii-lipova-adrian-pop-o-schimbare-de-atitudine-de-viziune-si-totodata-o-energi-19230137
https://liga2.prosport.ro/liga-3/pandurii-spera-sa-scape-de-faliment-si-sa-atace-promovarea-in-liga-2-in-sezonul-viitor-daca-ii-ajuta-dumnezeu-mario-gaman-vom-face-o-echipa-foarte-frumoasa-daca-putem-aduce-cinci-sase-juca-19230028