Meciurile din Turul 1 al noului format al Cupei României, ediția 2022-2023, au fost programate să se desfășoare astăzi, 17 august 2022, cu o excepție.
Unirii Alba Iulia, echipă prezidată de unul dintre cei doi reprezentanți ai cluburilor din Liga 3 în Comitetul Executiv al FRF, Mihai Dăscălescu, i s-a dat trei zile în plus să se pregătească pentru acest joc, după ce în această vară a fost reprimită în eșalonul al treilea, deși retrogradase, iar de curând a fost preluată de autoritățile locale, astfel că mutarea contractelor jucătorilor pe noul club, CSM Unirea, necesită timp.
Din cele 37 de partide ale acestui tur, 35 au avut loc astăzi, începând de la ora 17:30, iar Axiopolis Cernavodă (foto) – Gloria Albeşti s-a desfășurat de la ora 20:00. În schimb, Unirea Alba Iulia – CS Ocna Mureș a fost mutat în data de 20 august, de la ora 17:30.
Partida dintre Sporting Juniorul Vaslui și Hușana Huși nu s-a desfășurat, fiindcă echipa oaspete, cea din Huși, s-a desființat după decizia retragerii din Liga 3. Și echipa din Vaslui s-a retras din Liga 3, însă ea încă nu s-a desființat.
În Turul 1 au participat cele șapte câștigătoare ale Fazei Regionale a Cupei României și 68 de echipe din sezonul precedent de Liga 3, nu 69, cum era stabilit inițial.
Astfel, cele 74 de cluburi programate în acest tur s-au întâlnit în 37 de meciuri care s-au desfășurat într-o singură manșă, eliminatorie, pe terenul echipei care în sezonul trecut s-a clasat mai slab în campionatul în care a evoluat.
miercuri, 17 august 2022, ora 17:30
Viitorul Darabani – Bucovina Rădăuţi 5-4 după lovituri de departajare (0-0 după 90 și 120 de minute)
Şomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 2-1
CSM Paşcani – Ştiinţa Miroslava 1-2
Sporting Juniorul Vaslui – Hușana Huși, nu se dispută
CSM Bacău – Dinamo Bacău 3-4 după lovituri de departajare (0-0 după 90 și 120 de minute)
Sporting Lieşti – Aerostar Bacău 0-2
CSM Râmnicu Sărat – Metalul Buzău 2-3
Sportul Chiscani – Viitorul Ianca 1-5 după prelungiri (1-1 după 90 de minute)
CS Făurei – Recolta Gheorghe Doja 2-5
CSM Feteşti – Agricola Borcea 0-1
ACSM Olteniţa – Înainte Modelu 0-1
CSM Cetatea Turnu Măgurele – CSM Alexandria 1-2 după prelungiri (1-1 după 90 de minute)
Petrolul Potcoava – Sporting Roşiori 4-3 după prelungiri (2-2 după 90 de minute)
ACSO Filiaşi – Vediţa Coloneşti 3-1
Real Bradu – Unirea Bascov 0-1
Atletic United Ploieşti – Flacăra Moreni 0-4
CSO Plopeni – CS Blejoi 0-1
Kids Tâmpa Braşov – KSE Târgu Secuiesc 0-1 după prelungiri (0-0 după 90 de minute)
SR Braşov – Olimpic Cetate Râşnov 4-0
Minerul Costeşti – Flacăra Horezu 0-2
Gilortul Târgu Cărbuneşti – Viitorul Şimian 3-0
CSM Jiul Petroşani – Pandurii Târgu Jiu 7-1
Progresul Ezeriş – Voinţa Lupac 1-3 după prelungiri (1-1 după 90 de minute)
CSM Lugoj – Aurul Brad 7-2
Avântul Periam – Pobeda Star Bisnov 3-2
Frontiera Curtici – Progresul Pecica 0-3
Gloria Lunca Teuz Cermei – Şoimii Lipova 1-2
Luceafărul Oradea – Crişul Chişineu Criş 2-9
Crişul Sântandrei – Lotus Băile Felix 1-2
Sticla Arieşul Turda – Viitorul Cluj 0-9
Sănătatea Cluj – Minerul Ocna Dej 3-4
Sportul Şimleu Silvaniei – SCM Zalău 5-3 după lovituri de departajare (1-1 după 90 și 120 de minute, 4-2 la lovituri de departajare)
Progresul Şomcuta Mare – CSM Satu Mare 1-12
Avântul Reghin – Gloria Bistriţa Năsăud 1-2
ACS Târgu Mureş – Unirea Ungheni 1-5
miercuri, 17 august 2022, ora 20:00
Axiopolis Cernavodă – Gloria Albeşti 2-1
sâmbătă, 20 august 2022, ora 17:30
Unirea Alba Iulia – CS Ocna Mureş 1-3
Ulterior, Turul 2 este programat să aibă loc în data de 31 august, când vor juca 58 de cluburi, 38 calificate din Turul 1, ultimele 19 din sezonul precedent de Liga 3 și una din Liga 2, conform programului stabilit inițial de FRF.
https://liga2.prosport.ro/liga-4/in-judetul-salaj-s-a-reinventat-fotbalul-arbitrul-a-avut-propriile-reguli-la-loviturile-de-departajare-iar-un-jucator-a-batut-de-trei-ori-ne-a-spus-ca-cine-vrea-poate-executa-penalty-de-ca-19238825
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-noua-echipa-a-orasului-targu-mures-printre-castigatoarele-celor-sapte-finale-din-faza-regionala-cluburile-calificate-in-turul-1-al-competitiei-19237648
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/sanctiuni-drastice-dictate-de-frf-pentru-reprezentantele-judetelor-iasi-si-cluj-in-cupa-romaniei-dupa-ce-n-au-participat-in-faza-regionala-echipele-au-fost-retrogradate-19237454