Progresul Spartac a riscat în partida cu CSM Alexandria, din turul 3 al Cupei României, și s-a văzut eliminată din competiție, cedând în jocul de la Alexandria cu scorul de 1-3. Divizionara a doua a mizat pe fotbaliști care au evoluat mai puțin în startul de sezon.
Progresul Spartac a avut un început perfect de meci și a deschis foarte repede scorul, încă din minutul 1, prin Nicolas Tong. Gazdele au început să fie mai periculoase apoi și au reușit să restabilească egalitatea până la pauză, prin Răzvan Dobrică, fotbalist care a punctat în minutul 22.
Cu ajutorul unei lovituri de la 11 metri s-a calificat CSM Alexandria în turul 4 al Cupei României, în minutul 49, când a executat și a marcat Mihai Stancu. Punctul cu var a fost arătat de ”centralul” Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea), iar jucătorii Progresului Spartac și Andrei Erimia au protestat.
Iată cum cataloghează Progresul Spartac eșecul din turul 3 al Cupei României, pe site-ul oficial:
”Eliminare din primul meci in Cupa Romaniei
Desi incepuse cum nu se poate mai bine partida de la Alexandria, deschizand scorul inca din primul minut prin sutul de la marginea careului al lui Tong, Progresul se vede eliminata din Cupa Romaniei inca de la prima partida disputata.
Pe un teren prost, bleu-albastrii au facut o partida modesta, nereusind sa isi creeze prea multe ocazii clare in restul de 89 de minute de joc. Nu e mai putin adevarat ca golul de 2-1 al gazdelor a venit dupa un penalty absolut ridicol vazut numai de arbitra”.
Progresul Spartac a evoluat pe terenul de la Alexandria după un rezultat bun cu singura echipă neînvinsă din Liga 2, SC Oțelul. Eșecul, pe lângă faptul că echipa lui Andrei Erimia a contestat și arbitrajul, poate fi pus și pe seama faptului că echipa de start a arătat diferit față de duelul cu trupa lui Dorinel Munteanu.
Pe lângă egalul cu SC Oțelul, Progresul Spartac a mai înregistrat, în rundele trecute de Liga 2, două victorii, 2-1 cu FC Brașov și 1-0 cu Politehnica Timișoara, astfel că o victorie cu CSM Alexandria părea la îndemână. Nou-promovata a terminat runda a 6-a în partea superioară a clasamentului diviziei a doua, pe locul 8.
Meciul următor de Liga 2 va fi jucat de Progresul Spartac în deplasare, la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii.
În ceea ce o privește pe CSM Alexandria, se află pe primul loc în Seria 6 a Ligii 3, cu 7 puncte după trei runde, la o lungime de următoarele trei clasate, Cetatea Turnu Măgurele, Flacăra Horezu și Viitorul Dăeşti.
CSM Alexandria a început sezonul de Liga 3 cu un egal, 0-0 cu Sporting Roșiori, pe teren propriu, iar apoi le-a învins pe Viitorul Dăeşti, scor 3-0, pe teren propriu, și Universitatea Craiova 2, scor 1-0, în deplasare.
În runda a 4-a, formația pregătită de Ștefan Odoroabă va întâlni Petrolul Potcoava, locul 9 cu 2 puncte.
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-sapte-meciuri-au-loc-astazi-de-la-ora-1630-cinci-echipe-din-liga-2-intra-la-joc-19245210
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-doua-jocuri-din-cele-programate-astazi-incep-de-la-ora-1500-la-resita-si-la-moreni-unde-evolueaza-poli-timisoara-si-steaua-19245301
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/csm-deva-eliminare-fara-gol-marcat-din-cupa-romaniei-a-lovit-de-sase-ori-bara-in-partida-cu-jiul-petrosani-dar-a-pierdut-la-scor-reactiile-antrenorilor-george-zima-si-stefan-nanu-19245328
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-se-apara-dupa-reactia-controversata-de-la-finalul-derby-ului-dinamo-steaua-a-fost-neinspirata-declaratia-dar-nu-cred-ca-m-am-batut-cu-cineva-cazul-va-fi-judecat-de-19245314
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/csc-dumbravita-merge-mai-departe-in-cupa-romaniei-in-play-off-dupa-ce-a-trecut-la-limita-de-avantul-periam-19245298
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ripensia-a-eliminat-fara-probleme-ghiroda-din-cupa-romaniei-chiar-si-fara-adevaratul-antrenor-principal-pe-banca-19245293