După câteva recorduri pozitive doborâte în Liga 1, UTA lui Laszlo Balint merge la cealaltă extremă, cu o eliminare rușinoasă din Cupa României. Ca în 2007, ”Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a fost scoasă din competiție de o echipă de Liga 3. Acum 14 ani a ”comis-o” cu Sănătatea Cluj, iar astăzi în compania celor de la ACSO Filiași (scor 1-0).
Oltenii lui Mario Găman au apărat cu dinții golul lui Viorel Vîlcică, din minutul 38, în fața unei formații arădene aflată într-o zi mizerabilă, atât de vedere sportiv, cât și mental și au produs surpriza fazei 16-imilor din Cupa României.
Așa cum a promis, Laszlo Balint a apelat la mulți jucători care au evoluat mai puțin în ultimele meciuri de Liga 1, dar aceștia nu au produs mai nimic pe faza de construcție și finalizare. Au dominat steril o echipă care s-a apărat aglomerat, pe două linii, dar când a fost vorba despre ocazii de poartă, acestea au lipsit cu desăvârșire. La două șuturi amortizate de adversari, marca Mercioiu și Passaglia și o ”foarfecă” laterală a lui Roger jr., în prelungirile mitanului, se reduce tot jocul UTA-ei înainte de pauză.
În schimb, cei de la Filiași au avut trei-patru contre periculoase înainte de a debloca tabela. În minutul 12, Balauru a respins șutul lui Pencea, apoi Tomozei a blocat pe Fotescu (27), iar Calu a reluat alături centrarea lui Rogoveanu.
Și a venit minutul 38, când apărarea prim divzionarei a dat rateu peste rateu. Medjimorec a trimis slab acasă, Zamfir i-a dat craci lui Ilie, Balauru a reușit să intervină, dar mingea a ajuns la Vîlcică în colțul de 6 metri și acesta a trimis în vinclul din dreapta porții arădene.
Pe lângă înlocuirea accidentatului Dangubic din prima repriză, Laszlo Balint a mai operat și alte înlocuiri la pauză, dar și la reluare. Însă, nici titularii săi din ofensivă nu au dus mai multă clarviziune, așa că UTA a cam pedalat un gol.
Practic, singurele emoții ale lui Constantinescu au venit la șutul lui Bustea, scos peste poartă (61) și reluarea cu capul pe lângă poartă a lui Miculescu (65). În rest, o evoluție apatică, fără idei și vlagă, de Liga a 4-a a formației aflată în „careul de ași” al primului eșalon după 9 etape.
Nici măcar nu am avut parte de un forcing final din partea oaspeților, ci mai degrabă de două-trei șarje ofensive ale celor de la Filiași, care au obținut o victorie cât se poate de meritată în optimile de finală ale Cupei României.
Viorel Vîlcică 38′
ACSO Filiași: Dr. Constantinescu – Dănescu (Armășelu 68′), Ed. Dina, I. Tătaru, C. Calu – Duriță – I. Zamfir, Pencea (Bubuioc 84′), Vîlcică, Rogoveanu – Al. Fotescu
Rezerve neutilizate: Fl. Șerban – Al. Șerban, Geris, Fl. Lungu, Boldu, Ct. Manolache
Antrenor: Mario Găman
UTA Arad: Balauru – Tomozei (Ubbink 46′), Medjimorec, Fl. Ilie, Shlyakov (Baravykas 79′) – Vorobjovas (Hora 55′), Passaglia – Antal, Bustea, Mercioiu (Miculescu 46′) – Dangubic (Roger jr. 25′)
Rezerve neutilizate: Mociu – Al. Benga, Cr. Mihai, Dam. Isac
Antrenor: Laszlo Balint
Stadion: Orăşenesc (Filiaşi – Dolj); Arbitru: Robert Avram (Piteşti); Asistenți: Doru Zamfir (Slatina) și Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova); Rezervă: Mihai Motan (Târgovişte); Observatori: Cristina Babadac (Alexandria) și Daniel Miodrag Mihai (1 Decembrie – Ilfov).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-16-imi-acso-filiasi-uta-se-joaca-de-la-ora-1600-ripensia-ultima-echipa-din-liga-2-ramasa-sa-joace-pentru-calificarea-in-optimi-19202362