Liga a 4-a ieșeană reîncepe cu un derby. Lupta pentru locul ce duce la barajul de promovare se dă în patru

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 Mar. 2017, 11:06 Actualizat: 09 Mar. 2017, 11:07 Faza județeană

Fotbalul județean ieșean s-a reluat la sfârșitul săptămânii trecute, când a fost programată etapa a 3-a a Cupei României, urmând ca în acest weekend să se consume și prima etapă din partea a doua a sezonului.

Cel mai tare duel al rundei cu numărul 18 are loc la Ruginoasa, acolo unde formația din localitate, principala pretendentă la câștigarea campionatului, primește vizita nou-promovatei Flacăra Erbiceni. Aflată la prima sa aventură în Liga a 4-a, Erbiceniul a reușit un tur destul de bun, la finalul căruia s-a clasat în apropierea podiumului.

Unirea Ruginoasa se află la un singur punct în spatele Unirii Mircești, actualul lider, având însă un meci mai puțin disputat.

Jocul tur a fost câștigat fără drept de apel de Ruginoasa, care s-a impus cu scorul de 4-1. Ruginoasa are un avans moral și în fața Mirceștiului, pe care a învins-o de o manieră și mai clară (5-0).

Acestea fiind spuse, putem spune că gazdele derby-ului de duminică pornesc drept favorite în confruntarea cu Flacăra Erbiceni, cu precizarea ca aceasta din urmă va evolua fără presiunea rezultatului, având câteva atuuri destul de importante, precum calitatea superioară a atacanților și aportul căpitanului Bogdan Ghiarasim, care este unul dintre cei mai buni jucători ce evoluează la ora actuală în fotbalul mic din Iași.

Flacăra Erbiceni s-a întărit serios în iarnă prin aducerea antrenorului Științei Miroslava (Liga 3, Seria 1), Cristi Ungureanu. Fost jucător de Liga 1, acesta și-a pus imediat amprenta asupra evoluției echipei, nu mai departe de duminica trecută bifând un hat-trick pentru Flacăra Erbiceni. De asemenea, începând din această primăvară, poarta trupei lui Irinel Ionescu va fi apărată de Cosmin Bîrlădeanu (ex-Știința Miroslava).

Alte achiziții operate în iarnă de echipă ce ocupă poziția a 4-a în clasamentul Ligii a 4-a Iași: Marius Nare (fundaș) și Cosmin Loghin (atacant).

Unirea Ruginoasa și Flacăra Erbiceni sunt calificate în optimile de finală ale Cupei României, faza județeană, în urma victoriilor înregistrate la Spicul Heleșteni (4-2) și, respectiv, Victoria Lețcani (5-3, după prelungiri).

Programul complet al etapei:

Steaua Magică – CS Tomești
Olimpia Popricani – Gloria Bălțați
Viitorul Hirlău – Voința Motca
Unirea Ruginoasa – Flacăra Erbiceni
Viitorul Lungani – CS Ciurea
Stejarul Sinești – AS Gloria Balș
Unirea Mircești – Unirea Scânteia

Clasamentul la zi al Ligii a 4-a Iași:

1. Unirea Mircești 40 p
2. Unirea Ruginoasa 39 p
3. Steaua Magică 35 p
4. Flacara Erbiceni 32 p
5. Viitorul Hirlău 29 p
6. Stejarul Sinești 28 p
7. Viitorul Lungani 21 p
8. CS Tomești 21 p
9. Unirea Scânteia 20 p
10. CS Ciurea 20 p
11. Gloria Bălțați  16 p
12. AS Gloria Balț 14 p
13. CS Stejarul Bârnova 11 p
14. Vointa Moțca 10 p
15. Olimpia Popricani 6 p

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 Mar. 2017, 11:06 Actualizat: 09 Mar. 2017, 11:07 Faza județeană
Pe aceeași temă