A fost un meci incredibil în runda a 3-a a Cupei României, marți, între Jiul Petroșani și CSM Deva. S-au impus gazdele, scor 3-0, după finalul timpului de joc regulamentar, dar oaspeții au făcut un meci foarte bun și au lovit de nu mai puțin de șase ori bara.
După 0-0 la finalul celor 90 de minute, Jiul Petroșani și-a adjudecat victoria în urma reprizelor adiționale, în urma golurilor marcate de George Dănăilă, minutele 91 și 98, și Sean Aerts, care a închis tabela cu reușita din minutul 120. Antrenorul învingătorilor, George Zima, a recunoscut și el la final că formația din Deva merita mai mult din meci, date fiind momentele bune pe care le-a avut.
Zima a avut cuvinte frumoase și pentru omologul său, Ștefan Nanu.
”A fost un meci foarte greu. Dincolo de bucuria noastră, vreau să felicit echipa adversă și pe antrenorul acesteia, Ștefan Nanu. Deva este o echipă foarte bună, care arată un fotbal agresiv, și o felicit pentru ceea ce a arătat în acest meci.
La câte bare a avut, merita, probabil, mai mult, dar cred că victoria noastră nu poate fi contestată”, a declarat George Zima, conform CSM Deva.
Ștefan Nanu a fost supărat pe modul în care s-a terminat partida, dar jocul Devei l-a mulțumit. A spus că este mândru de jucătorii săi pentru că au avut șanse foarte bune, chiar dacă nu au fost preciși la finalizare și au trimis, după cum spuneam, de șase ori mingea în bară.
Nanu vrea un parcurs cât mai bun în Liga 3, în alt sezon în care CSM Deva se gândește că poate promova în Liga 2 vara următoare.
”În primul rând vreau să-mi felicit echipa pentru jocul prestat. Să ai șase bare și să nu poți să înscrii înseamnă ghinion. Mergem mai departe în campionat, cu obiectivul de a fi între primele clasate, iar în această competiție suntem în grafic.
Am avut un meci dificil, cu Șimianul înainte de această deplasare, și nu pot să uit barele pe care le-am avut. Așa a fost să fie și nu am ce reproșa echipei mele”, a declarat Ștefan Nanu.
Jiul Petroşani și CSM Deva sunt colege în Seria 7 a Ligii 3, iar după trei runde mai bine stă formația lui Ștefan Nanu, care ocupă locul 2 cu 7 puncte, la două lungimi de liderul Gilortul Târgu Cărbuneşti.
Jiul Petroșani e mai jos, pe locul 6 din 10 echipe, cu numai 4 puncte.
Foto: CSM Deva
Video: Jiul Petroșani
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-sapte-meciuri-au-loc-astazi-de-la-ora-1630-cinci-echipe-din-liga-2-intra-la-joc-19245210
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-doua-jocuri-din-cele-programate-astazi-incep-de-la-ora-1500-la-resita-si-la-moreni-unde-evolueaza-poli-timisoara-si-steaua-19245301
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/csc-dumbravita-merge-mai-departe-in-cupa-romaniei-in-play-off-dupa-ce-a-trecut-la-limita-de-avantul-periam-19245298
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ripensia-a-eliminat-fara-probleme-ghiroda-din-cupa-romaniei-chiar-si-fara-adevaratul-antrenor-principal-pe-banca-19245293
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/dinamo-nu-mai-sperie-nici-echipele-din-liga-3-cs-tunari-pregatita-sa-scoata-cainii-din-cupa-romaniei-vali-negru-intotdeauna-rezultatele-pot-fi-surprinzatoare-19245219