:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fgalerie-acsm-resita-1024x576.jpg)
CSM Alexandria a reușit un rezultat istoric în prima etapă a fazei grupelor de Cupa României! Chiar dacă a întâlnit liderul SuperLigii, pe Farul, formația din Liga 3 a obținut un punct, a scos un 2-2, deși la început poate doar Ștefan Odoroabă și jucătorii săi sperau la o astfel de surpriză.
E adevărat că Farul a mers cu rezervele la Turnu Măgurele, unde a avut loc partida, dar în primul 11 al formației lui Gică Hagi tot s-au regăsit nume importante, printre care și Gabriel Torje, cel care a marcat golurile pentru prim divizionară, în minutele 8 și 58.
De altfel, Farul a condus cu 1-0 și 2-1, dar CSM Alexandria a găsit puterea să revină de fiecare dată, marcând prin Mihai Staicu și Florin Cioablă, în minutele 34 și 58. Mai mult, acesta din urmă a fost lansat chiar de Gică Hagi în fotbal, la academia ”Regelui”, și a intrat pe parcursul partidei, nu din primul minut.
Reacția antrenorului Ștefan Odoroabă de la finalul jocului a fost una liniștită, fiind mulțumit de cum a arătat CSM Alexandria și precizând că ar fi fost satisfăcut chiar și în urma unui eșec.
Echipa din Liga 3, pe lângă faptul că a scos un punct cu Farul, a prestat și un joc peste așteptări, cu multe acțiuni de atac reușite.
”E un rezultat meritat, cu toate că Farul nu a venit cu prima garnitură. Dar, chiar dacă pierdeam după jocul de azi, la cum au jucat băieții și la ce atitudine au avut, eram mulțumit. Am egalat, am făcut un joc bun, e cu atât mai bine pentru noi.
Nu am avut emoții nici eu, cred că nici jucătorii. S-a văzut că nu am avut emoții, am jucat de la egal la egal, dar ne-am bucurat că am întâlnit Farul, echipa momentului în Liga 1. E pe locul 1 și e echipa momentului alături de CFR Cluj.
Mă bucură rezultatul de azi, mă bucur și că am adus o echipă din Liga 1 aici”, a spus Ștefan Odoroabă la microfonul DigiSport.
Ștefan Odoroabă a vorbit în termeni laudativi de Florin Cioablă, despre care a spus că a intrat pe teren deși nu era sută la sută din punct de vedere medical. L-a forțat într-o oarecare măsură, dar a dat lovitura prin introducerea atacantului format la Academia Gică Hagi.
”La 2-1 pentru Farul am forțat cu doi atacanți, el vine după o accidentare și a făcut ce trebuia, a marcat. Trebuie să ne așteptăm de la următorul meci să jucăm la fel de bine și, dacă o să avem un rezultat pozitiv, cu atât mai bine pentru noi.
S-a cântat în vestiar, dar trebuie să avem o bucurie limitată, pentru că sâmbătă e un joc la fel de important pentru noi”, a mai precizat antrenorul formației din Liga 3.
Florin Cioablă a fost chemat și el la interviuri și a afirmat că întâlnirea cu Farul a fost una specială, întrucât el a evoluat pentru Viitorul Constanța și a fost antrenat de Gică Hagi.
A vrut să arate că nu a trecut degeaba pe la academia renumită a fostului decar al naționalei și să demonstreze că poate evolua cel puțin în Liga 2.
”Mă bucur din suflet că am marcat, mă bucur din suflet pentru rezultatul bun. Am avut o ambiție în plus, să arăt că merit să joc cel puțin la Liga 2, mi-a făcut plăcere să-l întâlnesc pe domnul Hagi, pe foștii mei colegi.
Mă bucur din suflet că am reușit să marchez și sper să fie și mai bine de acum înainte. Nu am simțit că voi marca, dar bine că am făcut-o.
Cred că vom face rezultate bune, pentru că avem o echipă unită, un antrenor bun, o conducere de cuvânt și noi trebuie doar să jucăm fotbal. Avem condiții la Alexandria”, a afirmat Florin Cioablă.
CSM Alexandria se află în Grupa C a Cupei României, cu CFR Cluj, Farul Constanța, Rapid, Universitatea Cluj și CSC Dumbrăvița. După jocul cu Farul, în etapa a 2-a va juca împotriva Universității Cluj, iar în ultima va evolua în compania celor de la CSC Dumbrăvița.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-incepe-faza-grupelor-primul-meci-al-zilei-csm-alexandria-farul-de-la-ora-1530-urmeaza-sa-intre-la-joc-dumbravita-si-dinamo-19249963
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-la-primul-esec-in-campionat-cu-eugen-trica-antrenor-inca-am-sperante-mari-in-continuare-nu-e-nimic-pierdut-avem-numai-de-castigat-19249993
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dinamo-bacau-si-a-schimbat-antrenorul-dupa-trei-ani-timp-in-care-a-promovat-echipa-in-liga-3-noul-principal-fost-fotbalist-la-fcm-bacau-19249991
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ciprian-danciu-a-iesit-din-scena-ca-un-domn-tot-ce-am-facut-la-minaur-baia-mare-am-facut-cu-sufletul-mesaj-pentru-jucatori-si-raspuns-pentru-contestatari-daca-nu-jignesc-19249968
https://liga2.prosport.ro/seria-1/tot-mai-bine-e-cu-el-florin-stinga-s-a-intors-la-viitorul-pandurii-la-sapte-zile-dupa-despartire-iar-clubul-l-a-prezentat-sub-forma-ghicitoare-19249957