Constantin Schumacher (36 ani) este noul tehnician al CSM Râmnicu Vâlcea, acesta urmând să conducă aseară primul său antrenament în Zăvoi.
După plecarea lui Artimon și după ce Șerbănică a venit pentru doar două zile, patronul Cătălin Rufă l-a ales pe Constantin Schumacher să conducă banca tehnică a CSM-ului. Schumacher a fost în tribună la ultimele două amicale ale alb-albaștrilor, cu Sportul II și sâmbătă, la Buftea, cu Ștefănești.
Ultima dată, Schumacher a pregătit pe Juventus Colentina, de unde a plecat în primăvară.
Originar din Pitești, Schumacher și-a propus un obiectiv ambițios în Zăvoi, care poate fi realizat doar cu întărirea lotului. „Am văzut CSM în două amicale, este o echipă foarte tânără, dar care poate face lucruri frumoase în Liga a II-a. Nu a fost continuitate în ultimul timp, dar cred că jucătorii își doreau tot un antrenor tânăr, care să le insufle poftă de muncă. Mi-aș mai dori 1-2 jucători cu experiență, care să dea siguranță, obiectivul meu este ambițios, clasarea pe locurile 1-6. Voi discuta și cu Alin Artimon, pe care îl apreciez mult, îi voi cere date despre echipă, el a făcut o treabă extraordinară, a salvat echipa și a promovat mulți tineri. În România, toți patronii vor rezultate imediate, în 2 luni, asta e viața noastră, a antrenorilor, nu avem continuitate” a spus Schumacher.
CSM se va prezenta mâine, la Tg. Jiu, în partida de cupă cu Pandurii II, cu echipa de juniori. „Trimitem juniorii, pentru că se joacă pe sintetic, nu este un joc relevant pentru mine. În plus, am văzut deja echipa, care a susținut două amicale în trei zile, încă un joc ar fi prea mult” a spus Schumacher.
Articol scris de Adi Georgescu