„Cu lotul pe care îl avem, ne putem situa în prima parte a clasamentului”

03 Aug. 2012, 14:34 Seria 2

Deși a fost ofertat de o echipă din Liga I, Gabriel Precup a rămas la Slatina, fiind unul dintre cei mai experimentați jucători de la FC Olt.

Mijlocașul este optimist și este convins că divizionara B slătineană va avea un parcurs bun în acest sezon, iar jucătorul compară situația din această vară cu meciul decisiv de la Șotânga (Târgoviște) din 2010, când pe banca tehnică era tot Dan Oprescu.

„Sunt foarte mulți jucători noi în lot, dar eu sunt sigur că vom face un lucru bun cu echipa aceasta. În 2010 mulți nu ne dădeau nicio șansă, dar am reușit să promovăm după victoria de la Șotânga. Ne-a căzut bine amânarea startului noului sezon, pentru că acest răgaz ne ajută să ne consolidăm relațiile de joc, capitol la care suferim. Se încheagă o echipă frumoasă, am reușit să învingem la Pitești, unde puține formații reușesc, FC Argeș fiind o echipă bună, greu de bătut, mai ales pe teren propriu”, a spus Precup.

„La FC Olt se îmbină tinerețea cu experiența”

Precup consideră că lotul echipei FC Olt este unul echilibrat, unde tinerețea se îmbină cu experiența.

„Avem un lot valoros, unde experiența se îmbină cu tinerețea. Cu lotul pe care îl avem, ne putem situa în prima parte a clasamentului. Vom încerca să fim cât mai sus, deși în serie sunt echipe cu nume, care au evoluat în Liga I. CS Mioveni și-a făcut o echipă foarte bună, au și susținere financiară, formația din Sibiu a retrogradat din Liga I, deci are experiență, la fel și Tg. Mureș, care ar vrea să revină în primul eșalon al fotbalului românesc”, a spus Precup.

Cariera lui Precup

Gabriel Precup are 26 de ani și a început fotbalul la FC Olt Scornicești, dar a fost remarcat de Marius Popa și chemat la LPS Slatina, de unde a fost preluat de Alprom Slatina. Fostul mijlocaș aluminist și-a terminat junioratul la Dinamo București, evoluând apoi la FC Olt Scornicești, Oltul Slatina, Alro Slatina și FC Caracal – unde a lucrat cu Jane Nițulescu, pe atunci președinte la clubul caracalean. În ianuarie 2010, Precup s-a întors la Alro Slatina, a promovat cu clubul aluminist, jucând apoi pentru prima dată în Liga a II-a, evoluțiile sale din sezonul 2010-2011 fiind unele apreciate. În vara anului trecut, antrenorul de la FCM Tg. Mureș, Ovidiu Sabău, a fost interesat de serviciile lui Precup, însă transferul nu s-a finalizat. În această vară Precup a fost declarat jucătorul seriei a II-a, iar acest titlu i-a fost conferit în cadrul unei festivități de premiere, care a avut loc pe 9 iunie, la Țicleni.

SursA: Gazeta Nouă

03 Aug. 2012, 14:34 Seria 2
Pe aceeași temă