CS Mioveni a disputat duminică seara, pe proÂÂÂpriul teren, un amiÂcal cu echipa bulgară FC AÂrisÂton Ruse, forÂmație care va activa în sezonul urÂmător în LiÂga a II-a din Bulgaria. Galben-verzii au învins destul de clar, cu 4-0, golurile fiind marÂcate de Răduță, Neaga și NăsÂtăsie (2).
După 7-0 cu Cimentul Fieni și 1-0 cu CS Ștefănești – Ilfov, CS Mioveni a obținut o nouă victorie în amicale din această vară, formația antrenată de Mihăiță IaÂnovschi câștigând cu 4-0 jocul de pregătire disputat duminică seaÂra cu Ariston Ruse. Scorul a fost deschis de Răduță, ataÂcanÂtul aÂdus în această vară de la RaÂpid înscriind cu capul din fața porții după o centrare în careu, de pe dreapta, a lui Mazilu. NăsÂtăsie a marcat golul al doilea al gazÂdeÂlor cu un șut plasat din interiorul careului, pentru ca NeaÂga să marÂcheze golul trei, cu o scăriță la colțul scurt după o preluare cu spatele la poartă. Tabela a fost închisă de NăsÂtăsie, cu același gen de execuție ca la primul său gol. Mioveniul a făcut un meci foarte bun contra adÂverÂsaÂrilor bulgari, în afară de cele patru goÂluri arÂgeșenii mai ratând alte 6-7 ocazii de gol prin Biceanu, Neaga, Năstăsie și Răduță.
În acest meci, pentru CS Mioveni au jucat în prima repriză Popescu – Pasăre, Olteanu, Daouda, Ionuț Stancu – Mărgăritescu, Boboc – Mazilu, Năstăsie, Neaga – Răduță, pentru ca după pauză să mai intre: Dănălache – Cotigă, Miulescu, Dumitrache, Panait, Delcea, Biceanu, Gălan, Oprea și Sânmărtean.
„Joc bun pentru acest moment!”
Antrenorul galben-verÂziÂlor, MiÂÂhăiță IanovÂschi, s-a deÂclaÂrat desÂtul de mulțumit de joÂcul făÂcut de echipa sa contra bulÂgarilor, aÂvând în vedere moÂÂmenÂtul de pregătire la caÂre se află jucătorii.
După meci, dumiÂniÂcă seaÂra, Ianovschi Jr. ne-a declarat: „AdverÂsaÂrul a fost de Liga a II-a din Bulgaria, iar legăÂtuÂra cu ei am făcut-o eu printr-un imÂpreÂsar. A fost un joc bun penÂtru noi în acest moment. TreÂbuie să vedem ce se va hotărî la Federație, dacă se amînă sau nu campionatul, pentru a știi cum vom face și noi proÂgraÂmul. Dacă se va amîna, ni se va da programul un pic peste cap, dar apoi se vor regla lucrurile. Cu bulgarii a fost un joc de pregătire și nimic mai mult. Nu ne îmbătăm cu apă rece, am văzut ce mai e de corectat și o să rezolvăm și ce mai avem de pus la punct. Important este că avem trei meciuri de pregătire, am marcat 12 goluri și nu am primit nici unul”.
Primarul, la meci
Primarul Ion Georgescu și-a făcut timp duminică seara penÂtru a urmări și el o parte din meÂciul disputat de CS Mioveni cu Ariston Ruse. Edilul orașului a venit la meci și a stat în lateralul tribunei, în parcarea stadionului. Georgescu a vrut să-i vadă astÂfel la joc pe jucătorii despre care declarase cu câteva ore înainte că au dovedit spirit civic și atașaÂment față de oraș, în momentul cînd au ales să voteze la reÂfeÂrendum lângă stadion înainte de meci.
A venit fratele lui Sânmărtean
În meciul cu Ariston, la MioÂveni a jucat și Dinu Sânmărtean, nimeni altul decât fratele lui LuÂcian Sânmărtean de la FC VasÂlui. Dinu joacă fundaș stânga și este mai tânăr ca fratele său cu un an. Jucătorul venit la MioÂveni a fost adus de la Delta TulÂcea și a mai evoluat în Liga I la Gloria Bistrița și FC Vaslui, în timp ce în eșalonul secund a treÂcut pe la formațiile Vaslui, SăÂcele, Prefab Modelu, Bihor OraÂdea și Tulcea.
Au amânat jocul cu SCM, de azi
Galben-verzii trebuiau să mai dispute astăzi un nou meci aÂmiÂcal cu SCM Pitești, însă jocul a fost anulat la cererea echipei de Liga a III-a, care a vrut să nu mai forțeze în această perioadă. ParÂtida a fost însă reprogramată pesÂte două săptămâni. Altfel, MiÂoÂÂveni mai are miercuri proÂgramat un meci amical cu Chindia TârÂgoÂvișÂte, acesta fiind de la ora 18.00.
Articol scris de Silviu Mihai